vecini

Home! Sweet Home!

Vecini zgomotosiDe o bună perioadă de timp, cam de când deasupra mea s-a mutat un turc, am devenit foarte grijuliu cu vecinii mei. Dacă ajung acasă şi nu aud o bormaşină, un fierăstrău electric sau bătăi de ciocan, intru imediat în panică: „Dacă s-a-ntâmplat ceva?”, „Oare i s-a ars bormaşina?”, „O fi plecat de acasă. Un necaz în familie!?” şi multe, multe altele…. ca un vecin grijuliu ce sunt. Dacă liniştea continuă intru în panică de-a binelea. Pentru că liniştea nu a adus niciodată nimic bun.

Vineri am ajuns acasă tare mâhnit. Nu simţeam nici oboseala unei zi de muncă şi nici bucuria că vine weekendul. Aveam o angoasă că aproape mă apucase panica. Cu o zi înainte nu auzisem nici un zgomot de la vecini. Toate gândurile negre şi toată neliniştea se adunaseră deasupra mea.  De la gândul că s-au mutat şi am rămas singur în linişte, până la gândul că au terminat de montat mobila şi de găurit pereţii, am trecut prin toate stările posibile. (mai mult…)

Vecinul meu e terorist

Vecinul meu e teroristIndiferent cât de sociabil ai fi, cât de tolerant, cât de bun, cât de inimos sau săritor, cât de pacifist şi de bun creştin ai fi,  dacă locuieşti la bloc şi nu stai la ultimul etaj, atunci cu siguranţă ai cel puţin un duşman. Da, ai citit bine, cel puţin un mare Duşman… cu „D” mare. Bineînţeles că ai ghicit cine este. Nimeni altcineva decât vecinul de deasupra. Puteţi fi prieteni la cataramă, puteţi merge la petreceri împreună sau puteţi face o mulţime de lucruri împreună, la primul zgomot pe care-l va face într-un moment nepotrivit va deveni cel mai nesimţit vecin…. şi momentul nepotrivit va fi exact când va face el gălăgie. (mai mult…)

Despre vecini… numai de bine

Nu ştiu cum sunt vecinii voştri, dar ai mei… ai mei nu m-au lăsat să mă plictisesc deloc în cei 7 ani cât am locuit în acelaşi imobil. În fiecare zi aduceau ceva nou liniştii de pe casa scării, inventau lucurui noi, astfel că viaţa împreună cu ei a fost o adevărată aventură. Despre Pufy nu mai spun.. i-am dedicat un întreg articol, dar despre alţi vecini vă povestesc în rândurile următoare.

Pe vecinul de la etajul 1 nu l-am cunoscut niciodată. Nu ştiu cine era, dar ştiu că puteam să renunţ la toate ceasurile din casă pentru că vecinul meu strănuta în fiecare zi lucrătoare la ore fixe. Pentru trezirea de dimineaţă nu aveam nevoie să-mi pun alarma de la telefon. La 7 fix vecinul meu strănuta. Strănutul lui era un singur  Haaaappppciuuuuuuuuuu ce dura cam jumătate de minut. Atât. Unul singur. Niciodată mai multe. Unul dimineaţa şi unul seara la ora 23.30 când vecinul meu dădea stingerea. Dacă dimineaţa strănutul lui era binevenit, seara… mai scăpam câte un „cuvânt de bine” l-a adresa lui. (mai mult…)