La toneta de ziare

De ani buni de zile nu mai cumpăr ziare. Nu din cauza faptului că sunt un militant pentru protejarea copacilor şi salvarea pădurilor sau vreun maniac al reciclării, ci din cauza că mi-a fost mult mai comod să citesc presa pe internet. Azi dimineaţă m-a pus michiduţă să cumpăr un ziar.

– Bună dimineţa. Un Evenimentul vă rog. Kamikaze nu aveţi?

– Kamikaze nu ţinem. Doar Caţavencii.

-Nu, mulţumesc. Rămâne doar Evenimentul, spun eu şi mă caut de bani în buzunar. Scot două hârtii de un leu şi-i dau vânzătorului. El pune mâna pe bani şi atunci îmi aduc aminte că erau singurii bani de 1 leu pe care-i aveam şi-i spun vânzătorului:

– Vă deranjează dacă vă dau o bancotă de 5 lei. De banii de 1 leu aş avea nevoie la maşina de cafea.

Replica vânzătorului de ziare, pe care-l vedeam pentru prima dată în viaţa mea m-a lăsat fără cuvinte.

– La curve când te duci tot aşa faci? Dezbracă-te… nu te dezbrăca.

Azi, toată ziua m-am gândit la vânzătorul de ziare. Dacă zăcea în mine un Superman, un Spiderman sau chiar un mic Cătălin Moroşanu nu-şi dădea seama ce păţea? Sau chiar eu să fi fost, dar ceva mai prost dispus şi mai nervos, nu-şi dădea seama că ieşea scandal? Câtă minte îţi trebuie să faci glume proaste cu clienţii? Cât de prost trebuie să fii ca să faci glume deocheate cu necunoscuţii de pe stradă? Cât de idiot trebuie să fii să-ţi superi clienţii în condiţiile în care mai erau încă 4 tonete de ziare în staţie? Ce ar fi făcut altul în locul meu?

M-am gândit mult la vânzătorul de ziare de azi dimineaţă şi nu pot să înţeleg ce a fost în mintea lui. Un singur lucru ştiu: cu siguranţă nu voi mai cumpăra ziare. Asta mi-a fost pedeapsa că am cumpărat un ziar. Păi dacă găseam şi Kamikaze…