Despre vecini… numai de bine

Nu ştiu cum sunt vecinii voştri, dar ai mei… ai mei nu m-au lăsat să mă plictisesc deloc în cei 7 ani cât am locuit în acelaşi imobil. În fiecare zi aduceau ceva nou liniştii de pe casa scării, inventau lucurui noi, astfel că viaţa împreună cu ei a fost o adevărată aventură. Despre Pufy nu mai spun.. i-am dedicat un întreg articol, dar despre alţi vecini vă povestesc în rândurile următoare.

Pe vecinul de la etajul 1 nu l-am cunoscut niciodată. Nu ştiu cine era, dar ştiu că puteam să renunţ la toate ceasurile din casă pentru că vecinul meu strănuta în fiecare zi lucrătoare la ore fixe. Pentru trezirea de dimineaţă nu aveam nevoie să-mi pun alarma de la telefon. La 7 fix vecinul meu strănuta. Strănutul lui era un singur  Haaaappppciuuuuuuuuuu ce dura cam jumătate de minut. Atât. Unul singur. Niciodată mai multe. Unul dimineaţa şi unul seara la ora 23.30 când vecinul meu dădea stingerea. Dacă dimineaţa strănutul lui era binevenit, seara… mai scăpam câte un „cuvânt de bine” l-a adresa lui. (mai mult…)