noi muncim nu gandim

Cum se fac unii că muncesc (II)

La români „le place” serialele interminabile. Şi personajelor din povestioarele anterioare pe tema datului cu var le place enorm de mult să tragă mâţa de coadă. Acum 3 zile am primit la redacţie un mail anonim cu câteva poze de la paparaţi care au surprins stadiul lucrărilor din povestioarele anterioare.

Eu credeam că o să fie gata curăţenia de Paşte, dar se pare că am uitat să menţionez anul… 2014-2015. Mai jos vă prezint pozele cu promisiunea că dacă paparaţi vor mai trimite şi altele, eu le voi publica.

In numele paparaţilor mei îmi cer scuze de calitatea pozelor. Am să le cer să-şi cumpere un telefon mobil mai performant şi să renunţe la C3-ul din dotare.

Cum se fac unii că muncesc

Treaba e „groasă” la sediul firmei unde lucrez. Se lucrează de zor la înfrumuseţarea interioară a clădirii (nu a oamenilor). După ce au încercat să văruiască 40 m de hol (40 m cu indulgenţă), bineînţeles că nu au terminat şi s-au apucat de altceva. Marţi şi miercuri 5 oameni au reuşit să scoată toată gresia şi … surpriză: au spart pereţii! Normal că după această faptă măreaţă i-au „reparat” în stilul lor de meseriaşi absoluţi.

Au oamenii ăştia un stil de a-şi face singuri de lucru în caz de nu-i pune cineva la treaba, ceva de speriat. Deci, în caz de trebuie să schimbaţi gresia nu uitaţi regula numărul 1: întâi se dă cu var!

Şi la cererea unui cititor postez şi câteva poze de la locul faptei (pozele au fost făcute cu telefonul mobil şi nu se văd detaliile „operelor de artă” de pe pereţi).

Edit: Ha, ha, ha… l-au adus pe Tomiţă să-i ajute. Chiar mă întrebam când se va întâmpla asta.

Lucrul în echipă

E clar. Cei de la depozitul de medicamente din postarea anterioară se pregătesc pentru Paşte: curăţenie generală.

Înainte de toate o mică introducere: există la acest depozit un om care nu stă locului nicio clipă, un om care este tot timpul pe fugă, un om care de fiecare dată are ceva de făcut: spală maşinile companiei, tunde iarba, pune flori, vopseşte gardul, udă iarba, mătură curtea de praf, dă zăpada cu lopata şi multe, multe altele. Acestui om să-i spunem… Tomiţă.

Azi când m-am dus la baie aud gălăgie mare pe hol. Îl văd pe Tomiţă urcat pe un etaj de schelă şi vreo 5 oameni în jurul lui: cei doi zugravi, electricianul, administratorul şi încă o persoană necunoscută. Cei doi zugravi ţineau schela să nu se mişte, electricianul împreună cu persoana necunoscută erau la vreo 5m depărtare de Tomiţă şi se uitau, iar administratorul (care este inginer) îl încuraja pe Tomiţă: „Hai în p… mea că stăm aici o grămadă de timp. Grăbeşte-te şi tu puţin şi după aceea du-te în faţă la zambile.”

Ce făceau toţi aceşti oameni acolo? Nimic.

Ce făcea Tomiţă acolo? Schimba un bec.

Aveţi un hol de văruit?

Firma la care încă mai lucrez îşi are sediul într-o clădire ce aparţine unui mare depozit farmaceutic. Până aici nimic deosebit, doar că… pe la începutul lunii martie a început „marea zugrăveală”. Unii dintre noi se bucurau (inclusiv angajjaţi ai depozitului farmaceutic): „Ce bine. O să fie curat.” „A dat Domnu’, că mă săturasem de când nu s-a mai dat cu var”, „Credeam că ies la pensie şi nu mai apuc să văd var pe pereţii ăştia”… şi tot aşa.

Treaba a început în forţă: într-o săptămână s-a dat cu var baia (2,5  x 1,5  m), holul din faţa băii (2×2 m) şi puţin din holul principal (2 x 40 m). În 2 oameni! Am spus „tur de forţă” pentru că eu am fost plecat într-un concediu nedorit de 3 săptămâni. Ieri m-am întors la muncă şi….s-au dat cu var vreo 30 m din holul principal şi atât. Mi-am băgat nasul prin birourile de pe hol crezând că s-a dat şi acolo cu var. Ei da’ de unde atâta bucurie pentru oamenii respectivi. Iar pe hol se lucra de zor: ” ‘mnezeii măsii de treabă, că m-am săturat! Holul ăsta se lungeşte de la o zi la alta. Nu se mai termină, la dracu’ să-l ia.”.

Stăteam aşa şi mă uitam la holul ăla şi mă gândeam că dacă eu soţia mea am văruit anul trecut toată casa (bine, casa noastră nu e mare şi dar am dat „două mâni” de var, amorsă, s-au făcut unele mici reparaţii) cred că într-o săptămână holul era terminat. Dat de două ori. Nu cum fac „meseriaşii” de acum, care dau cu var de o lună, o singură dată, nu dau jos varul vechi, mai astupă câte o crăpătură … Crăpăturile sunt astupate la modul că dacă te atingi de perete îţi rupi haina. Au 1 cm de ipsos ieşit în afară! În schimb de fiecare dată când mă duc la baie îi aud pe respectivii plângându-se de salariu, de condiţiile de viaţă din România, de faptul că „afară” e mult mai bine, de faptul că dacă ar pleca „afară” şi-ar găsi de muncă cât ai zice peşte (depinde în ce limbă!), că toate se trag de la Băsescu şi Boc, de parcă Băsescu l-a pus pe Boc să-i pună pe ei să dea cu var.

Poate de Paşte o să termine. Mai sunt 2 săptămâni şi 10 m de hol. E un concurs de „care pe care”.  Doamne ce emoţii!