newsletter

Mass mailing cu poMMo

Despre poMMo am mai scris. L-am lăudat şi am spus de ce îl folosesc: uşurinţă în utilizare, instalare şi configurare uşoară.  Ştiam despre poMMo că-şi face treaba, dar zilele acestea m-a uimit. Să vă spun de ce.

Până acum listele mele de abonaţi erau în jur de 5000 – 6000 de abonaţi, iar poMMo era instalat pe unpachet de găzduire normal (shared) şi trimiteam cu 20 de mailuri pe oră mai puţin decât plafonul maxim. La începutul anului lista de mailing a fost de peste 32000 de abonaţi. poMMo a cam dat rateuri, a durat 5 zile să trimit toate mailurile şi mă gândeam că e timpul să caut alt program de trimitere a mailurilor. După ce am trimis newsletter-ul şi am verificat adresele de email mi-am dat seama că blocajele din timpul trimiterii erau din cauza greşelilor din lista de adrese (în general dublu @ sau punct după .ro sau chiar spaţii ).

Zilele acestea, aşa cum am mai spus, poMMo m-a uimit. Am trimis peste 1 200 000 de mailuri şi nu a îngheţat nici măcar o singură dată! Vechi, vechi… dar îşi face treaba foarte bine. Pentru trimiterea acestui din urmă newsletter, poMMo a fost instalat pe un VPS cu doar 512MB memorie, setat să trimită iniţial 1000 de mailuri / oră, apoi 4000, 7200, 14400 de mailuri pe oră, pentru ca după 20 de ore să setez 18000 de mailuri pe oră.

… cu poMMo înainte!

poMMo – mass mailer

Acum câţiva ani în urmă am avut nevoie de un program pentru trimis newslettere către clienţii firmei. Am cautat pe Google şi am găsit tot felul de programe şi bazaconii de 2 bani sau programe foarte scumpe. Un amic mi-a recomandat phplist. El a fost bine intenţionat deoarece acest program îl folosea el la scârbici, însă mie nu mi-a plăcut: prea multe configurări, prea greu de scos logo din e-mail, mi-am luat înjurături de la firma de hosting pentru ca am suprasolicitat serverul, prea greoi etc

Am abandonat phplist şi am continuat căutările. Aşa am găsit poMMo. poMMo m-a atras încă de la prima vedere deoarece era ceea ce căutam: simplu şi util. L-am customizat destul de repede şi l-am testat. Super.

poMMo Îmi oferă posibilitatea de a seta numărul de mailuri trimise pe oră, mesajele de întâmpinare / dezabonare foarte succinte, crearea de grupuri pe baza unor criterii stabilite de către tine, adăugarea de noi câmpuri în formularul de abonare, trimiterea de e-mailuri personalizate cu numele destinatarului, vizualizarea e-mailului în browser.

poMMo are şi o versiune demo, pe care o găsiţi aici, documentaţie şi un forum care este destul de util dacă aveţi răbdare să răsfoiţi şi să treceţi peste mesajele cu viagra ieftină, mărirea penisului şi altele de acest gen (semn că nu se prea ocupă nimeni de el).

Deşi ultimul anunţ poMMo este din 2008 şi tot de atunci nu s-au mai adus îmbunătăţiri Îmi fac treaba cu el aşa cum este. dacă ar avea şi posibilitatea trimiterii de ataşamente şi posibilitatea vizualizării ratei de afişare a mailurilor ar fi chiar extraordinar, dar e gratuit aşa că….îţi place îl foloseşti, nu.. nimeni nu se supără pe tine.