gratuit

HBO GO în sfârşit mă uit şi eu la filme on line

De mai bine de o luna de zile mi-am reziliat abonamenrul cu cei de la RDS (puteţi citi o postare mai veche despre singura mea întâmplare nefericită cu ei). Nu am avut de ales, mi-am luat jucăriile şi m-am mutat la Romtelecom. Dar nu despre serviciile oferite de Romtelecom vreau să spun, ci de ceea ce se cheamă HBO GO.

De ani buni nu m-am mai uitat la un film online. Nu din cauză că aş fi un om foarte corect care plăteşte pentru tot ce vede, ci pur şi simplu nu-mi mai oferea nici o satisfacţie vizionarea unui film în acest mod. Şi aşa, încet, încet am migrat spre televizor. Mi-a plăcut mai mult să schimb canalul când era reclamă, decât să nu am sunet bun, subtitrare sincronizată, calitate bună a filmului. Bine, toate astea reprezintă de fapt compromisul de a vedea filme gratis, dar…. eu nu am mai avut chef. (mai mult…)

Despre magazine online (2)

M-am întâlnit cu un amic acum câteva zile care în loc de salut m-a luat la rost „Ce ai mă cu ăştia care folosesc OpenCart? Ce, tu nu foloseşti Joomla? Şi dacă nu ştii şi Joomla tot moka e pe internet! Şi clienţii tşi ar putea să descarce Joomla de pe internet să-ţi facă singuri siteurile.”

L-am văzut că era destul de afectat şi l-am întrebat dacă a citit tot. „Nu mă, nu am citit. Că m-ai enervat.”

Şi atunci i-am explicat amicului că nu am nimic cu nimeni care foloseşte legal ceva open source. Am ceva doar cu acele persoane care iau un produs open source şi-l vând spunând că este al lor. Atât. Poate că ai făcut un modul, un template, o traducere mai bună, dar atât.

„Lasă-mă măi omule în pace că tu ai pata pusă pe cei care folosesc OpenCart”, continuă amicul. „Ce, tu foloseşti Joomla să faci siteuri şi iei bani pentru asta. Nu înseamnă că vinzi ceva open source?”

Asta m-a iritat puţin, dar m-am calmat repede. I-am explicat foarte clar (şi acest lucru îl ştiu toţi cu cei cu care am colaborat) că eu spun de la bun început cum şi cu ce va fi făcut siteul şi că eu iau bani pentru template, diversele modificări ale CMS-ului în funcţie de necesităţi , pentru introducerea datelor şi atât. Trainingul este gratuit (în cele mai multe cazuri colaboratorii vor să-şi administreze singuri conţinutul). Sunt anumiţi colaboratori care atunci când aud de Joomla sar în sus. Atunci trec pe Drupal. Mai sunt unii care pur şi simplu nu vor ceva „gata făcut” şi atunci se face un nou CMS (dacă este nevoie apelez şi la prieteni).

„Da, da. Tu de fiecare dată ai o explicaţie” spune amicul meu, mă salută şi ne despărţim mai amici decât eram înainte.

După ce am ajuns acasă am căutat în portofoliul lui şi am descoperit că el era unul dintre cei care folosesc OpenCart şi de la el primisem şi eu un email cu ofertă (era chiar cel cu „Am creat cel ma bun soft pentru magazinele online. Este folosit de peste 70.000 de magazine online din lume. Testează şi comandă acum”).

Bineînţeles că nu a schimbat anunţul, nu a schimbat nimic, ba chiar acum primesc zilnic oferta lui pe mail. Sincer spun…mă aşteptam să schimbe ceva după discuţie.

Despre magazine online

De când cu criza foarte multe firme au devenit mai puţin reticente faţă de vânzarea online a produselor (farmacii, obiecte promoţionale, electronice, anvelope etc). Aceste firme nu luau în trecut în calcul acest tip de comerţ pentru că erau mulţumite cu vânzările lor sau mergeau cu românescul „las că merge aşa”.

„Firmele” de web design (observaţi că am folosit ghilimele, vedeţi de ce în continuare) nu au stat cu mâinile în sân şi au aruncat oferte pe piaţă care mai de care mai atrăgătoare ca preţ. Primesc şi eu asemenea mailuri, cel puţin câte 2 pe săptămână. De ex.: „Salut, te pot ajuta cu un magazin online? E cel mai ieftin de pe piaţă. Doar 200 lei. Fără costuri ascunse. Soluţie garantată şi testată. Cele mai multe magazine online din lume o folosesc.” După acest mail urmează un link către un magazin demo.

(mai mult…)