frizuri

La frizerie… din nou

Fac ce fac şi după o perioadă de timp când mă duc la frizer am diverse păţanii încât mersul la frizer îmi creşte nivelul de adrenalină foarte tare. Doar când mă gândesc că trebuie să merg la frizer încep să mă sufoc, apoi când să ies pe uşă începe să-mi tremure piciorul stând iar când ajung la uşa frizeriei am pulsul peste 120. O perioadă bună de timp am avut frizerul meu, dar… a ieşit la pensie. De atunci încerc diverse frizerii în cautarea unui nou frizer. Sâmbătă am fost la o frizere din centru. Nu vă gândiţi că dacă era în centru era şi foarte modernă. Nu. Totul era moştenit din timpuri vechi, anii ’80 cel mai probabil, scaunele nu mai puteau fi ridicate hidraulic şi în funcţie de înălţimea pacientului clientului se puneau sau se luau de pe scaun nişte scânduri tapiţate cu burete.

Dar nu aspectul frizeriei a fost elementul uimitor la această frizerie ci frizerii. Un bărbat ce semăna cu Einstein, doar că avea părul mai lung şi o femeie ce părea că tocmai şi-a dat jos uniforma de soldat SS-ist şi care de fiecare dată când cădea câte un fir de păr pe halatul ei pornea uscătorul de păr şi-l zbura. Folosind această tactică nu cred că rezolva prea mulţi clienţi pentru că Einstein a făcut un client, m-a tuns pe mine şi SS-ista încă nu finalizase clientul care se afla pe scaun.

Când am intrat în frizerie nimeni nu mi-a răspuns la salut. Cei doi frizeri şi cei doi clienţi erau antrenaţi într-o discuţie foarte aprinsă despre filmele porno, despre îmbrăcămintea sumară în care stă Einstein prin casă, despre siteurile porno frecventate de el când nevastă-sa, asistent medical, face ture de noapte şi despre cum să faci lucruri noi cu hârburi vechi. M-am aşezat pe scaun şi nu ştiam ce să fac. Toţi se uitau din când în când lung la mine întrebând parcă „Da’ tu ce părere ai?” iar eu… tăceam mâlc. NU puteam să scot un sunet. Am găsit un ziar vechi de 3 zile şi am început să-l citesc. Eram atât de uimit de unde am nimerit încât după 5 minute încă nu citisem titlul de pe prima pagină. Mă uitam la ziar ca boul la poartă nouă şi nu-mi venea să cred unde am nimerit. Treceau femei prin spatele meu care mergeau la coaforul de la etaj şi ei nimic. Continuau despre filme deocheate şi despre faptul că regizorii ăia sunt nişte fraieri că nu cunosc deloc meserie. A intrat un bătrân care, din cauza şocului suferit la auzul hârburilor, a urcat la coafor, a mers până la uşă şi s-a întors coborând scările ca un puştan de 10 ani. După câteva minute, Einstein s apus că e timpul să se oprească că „tânărul ăsta” nu e prea vorbăreţ şi au început şi ştirile la radio.

A venit şi rândul meu şi pot să spun doar că e cea mai bună tunsoare din ultimii ani, mai bună chiar decât ceea ce făcea „frizerul meu”. (mai mult…)

La frizerie… o altă frizerie

Venise timpul să mă tund. Cu frizeriţa din postarea de anul trecut am terminat-o, aşa că nu am mai fost la ea. M-am dus la frizeria mea şi la frizerul meu! Am plecat de acasă bucuros, cu un zâmbet larg pe faţă (o fi fost şi din cauza frigului), zâmbet care mi-a dispărut de cum am intrat în frizerie…. frizerul meu era ocupat şi mai avea încă un om care aştepta! S-a uitat la mine şi-a zâmbit: „Trebuie să mai aşteptaţi vreo oră şi jumătate… După domnul mai am pe cineva programat.”

Bineînţeles că m-am enervat. De-al dracu’ am ales să mă tundă celălalt frizer care are scaun lângă al lui (frizeriţe nu mai las să se atingă de părul meu) . M-am aşezat zâmbitor pe scaun, frizerul meu zâmbea şi el, iar frizerul cel nou râdea de-a binelea. Am spus că o fi bucuros de clienţi (deşi cred că are mai mulţi clienţi decât frizerul meu, pentru că el tunde şi femei). După ce mi-a spus „Bună ziua dragul meu domn. Cum preferaţi să fiţi tuns azi?” am început să am o bănuială de ce zâmbea frizerul meu…. În timp ce eram tuns, bănuiala a devenit jumătate de realitate… frizerului cel nou nu-i place pe strada principală, el preferă aleile înguste dintre blocuri . M-a mângâiat în jumătate de oră pe cap, cât nu am fost mângâiat în toată copilăria mea! Şi după fiecare mângâiere mă întreba:  „E bine aşa?”.

Abia am aşteptat să mă ridic de pe scaun. Nu neapărat datorită mângâierilor, cât datorită faptului că mă simţeam urmărit de frizerul meu. Parcă-l vedeam cum râde pe sub mustaţă şi spune „Nu ai vrut să aştepţi, nu? Atunci taci şi îndură”. În momentul în care totul s-a terminat, m-am comportat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic ciudat, i-am mulţumit frizerului cel nou, l-am salutat şi am plecat cu un mers hotărât spre uşă. La ieşire l-am salutat şi pe frizerul meu, aşa… ca şi cum uitasem de el.

Acum, când mă uit în oglindă îmi dau seama că frizerul cel tânăr chiar… e bun…. ştie meserie…. m-a tuns fără cusur.

La frizerie

Ieri mi-am dat seama că am părul prea lung şi m-am hotărât să mă duc la tuns. Dacă tot vine 2012, marele an de sfârşit al omenirii, măcar să mă prindă cu părul tuns. De obicei mă tund doar la bărbaţi, la frizeri bărbaţi, şi ca orice om care merge destul de des la tuns am „frizerul meu”. Ieri „frizerul meu” nu era, aşa că am hotărât să merg la celălalt „frizer al meu” (frizerul de rezervă). Nici ăsta nu era, aşa că m-am tuns la o frizeriţă ce părea mai serioasă şi mai veche în meserie. Mare greşeală. Niciodată nu am ieşit mai prost tuns dintr-o frizerie.

Înainte când mă duceam la frizer să mă tund îi spuneam „ca pentru şcoală” şi frizerul ştia ce are de făcut. Azi trebuie să ştii cum sunt tunse toate vedetele, inclusiv deosebiri şi asemănări între frizurile lor, ce frizuri au avut în nu ştiu ce videoclip sau la nu ştiu ce concert. Am rămas tâmpit când m-a întrebat frizeriţa „La spate să vă iau ca Justin Bieber?„. Am eu faţă de tâmp care la peste 30 de ani se uită la Justin Bieber? Faţa mea îi spunea femeii că eu ştiu cum se tunde Justin Bieber? Am întrebat-o şi eu „Da’ Justin Bieber se tunde la dumneavoastră?” şi se pare că am supărat-o că m-a întrebat îmbufnată dacă vreu „pierdut”. M-am luminat la faţă. În sfârşit, ceva ce ştiam şi eu: „pierdut”. I-am spus frizeriţei că vreau pierdut şi am stat cuminte să nu o mai supăr. (mai mult…)