La frizerie… din nou

Fac ce fac şi după o perioadă de timp când mă duc la frizer am diverse păţanii încât mersul la frizer îmi creşte nivelul de adrenalină foarte tare. Doar când mă gândesc că trebuie să merg la frizer încep să mă sufoc, apoi când să ies pe uşă începe să-mi tremure piciorul stând iar când ajung la uşa frizeriei am pulsul peste 120. O perioadă bună de timp am avut frizerul meu, dar… a ieşit la pensie. De atunci încerc diverse frizerii în cautarea unui nou frizer. Sâmbătă am fost la o frizere din centru. Nu vă gândiţi că dacă era în centru era şi foarte modernă. Nu. Totul era moştenit din timpuri vechi, anii ’80 cel mai probabil, scaunele nu mai puteau fi ridicate hidraulic şi în funcţie de înălţimea pacientului clientului se puneau sau se luau de pe scaun nişte scânduri tapiţate cu burete.

Dar nu aspectul frizeriei a fost elementul uimitor la această frizerie ci frizerii. Un bărbat ce semăna cu Einstein, doar că avea părul mai lung şi o femeie ce părea că tocmai şi-a dat jos uniforma de soldat SS-ist şi care de fiecare dată când cădea câte un fir de păr pe halatul ei pornea uscătorul de păr şi-l zbura. Folosind această tactică nu cred că rezolva prea mulţi clienţi pentru că Einstein a făcut un client, m-a tuns pe mine şi SS-ista încă nu finalizase clientul care se afla pe scaun.

Când am intrat în frizerie nimeni nu mi-a răspuns la salut. Cei doi frizeri şi cei doi clienţi erau antrenaţi într-o discuţie foarte aprinsă despre filmele porno, despre îmbrăcămintea sumară în care stă Einstein prin casă, despre siteurile porno frecventate de el când nevastă-sa, asistent medical, face ture de noapte şi despre cum să faci lucruri noi cu hârburi vechi. M-am aşezat pe scaun şi nu ştiam ce să fac. Toţi se uitau din când în când lung la mine întrebând parcă „Da’ tu ce părere ai?” iar eu… tăceam mâlc. NU puteam să scot un sunet. Am găsit un ziar vechi de 3 zile şi am început să-l citesc. Eram atât de uimit de unde am nimerit încât după 5 minute încă nu citisem titlul de pe prima pagină. Mă uitam la ziar ca boul la poartă nouă şi nu-mi venea să cred unde am nimerit. Treceau femei prin spatele meu care mergeau la coaforul de la etaj şi ei nimic. Continuau despre filme deocheate şi despre faptul că regizorii ăia sunt nişte fraieri că nu cunosc deloc meserie. A intrat un bătrân care, din cauza şocului suferit la auzul hârburilor, a urcat la coafor, a mers până la uşă şi s-a întors coborând scările ca un puştan de 10 ani. După câteva minute, Einstein s apus că e timpul să se oprească că „tânărul ăsta” nu e prea vorbăreţ şi au început şi ştirile la radio.

A venit şi rândul meu şi pot să spun doar că e cea mai bună tunsoare din ultimii ani, mai bună chiar decât ceea ce făcea „frizerul meu”. (mai mult…)