filme

HBO GO în sfârşit mă uit şi eu la filme on line

De mai bine de o luna de zile mi-am reziliat abonamenrul cu cei de la RDS (puteţi citi o postare mai veche despre singura mea întâmplare nefericită cu ei). Nu am avut de ales, mi-am luat jucăriile şi m-am mutat la Romtelecom. Dar nu despre serviciile oferite de Romtelecom vreau să spun, ci de ceea ce se cheamă HBO GO.

De ani buni nu m-am mai uitat la un film online. Nu din cauză că aş fi un om foarte corect care plăteşte pentru tot ce vede, ci pur şi simplu nu-mi mai oferea nici o satisfacţie vizionarea unui film în acest mod. Şi aşa, încet, încet am migrat spre televizor. Mi-a plăcut mai mult să schimb canalul când era reclamă, decât să nu am sunet bun, subtitrare sincronizată, calitate bună a filmului. Bine, toate astea reprezintă de fapt compromisul de a vedea filme gratis, dar…. eu nu am mai avut chef. (mai mult…)

La frizerie… din nou

Fac ce fac şi după o perioadă de timp când mă duc la frizer am diverse păţanii încât mersul la frizer îmi creşte nivelul de adrenalină foarte tare. Doar când mă gândesc că trebuie să merg la frizer încep să mă sufoc, apoi când să ies pe uşă începe să-mi tremure piciorul stând iar când ajung la uşa frizeriei am pulsul peste 120. O perioadă bună de timp am avut frizerul meu, dar… a ieşit la pensie. De atunci încerc diverse frizerii în cautarea unui nou frizer. Sâmbătă am fost la o frizere din centru. Nu vă gândiţi că dacă era în centru era şi foarte modernă. Nu. Totul era moştenit din timpuri vechi, anii ’80 cel mai probabil, scaunele nu mai puteau fi ridicate hidraulic şi în funcţie de înălţimea pacientului clientului se puneau sau se luau de pe scaun nişte scânduri tapiţate cu burete.

Dar nu aspectul frizeriei a fost elementul uimitor la această frizerie ci frizerii. Un bărbat ce semăna cu Einstein, doar că avea părul mai lung şi o femeie ce părea că tocmai şi-a dat jos uniforma de soldat SS-ist şi care de fiecare dată când cădea câte un fir de păr pe halatul ei pornea uscătorul de păr şi-l zbura. Folosind această tactică nu cred că rezolva prea mulţi clienţi pentru că Einstein a făcut un client, m-a tuns pe mine şi SS-ista încă nu finalizase clientul care se afla pe scaun.

Când am intrat în frizerie nimeni nu mi-a răspuns la salut. Cei doi frizeri şi cei doi clienţi erau antrenaţi într-o discuţie foarte aprinsă despre filmele porno, despre îmbrăcămintea sumară în care stă Einstein prin casă, despre siteurile porno frecventate de el când nevastă-sa, asistent medical, face ture de noapte şi despre cum să faci lucruri noi cu hârburi vechi. M-am aşezat pe scaun şi nu ştiam ce să fac. Toţi se uitau din când în când lung la mine întrebând parcă „Da’ tu ce părere ai?” iar eu… tăceam mâlc. NU puteam să scot un sunet. Am găsit un ziar vechi de 3 zile şi am început să-l citesc. Eram atât de uimit de unde am nimerit încât după 5 minute încă nu citisem titlul de pe prima pagină. Mă uitam la ziar ca boul la poartă nouă şi nu-mi venea să cred unde am nimerit. Treceau femei prin spatele meu care mergeau la coaforul de la etaj şi ei nimic. Continuau despre filme deocheate şi despre faptul că regizorii ăia sunt nişte fraieri că nu cunosc deloc meserie. A intrat un bătrân care, din cauza şocului suferit la auzul hârburilor, a urcat la coafor, a mers până la uşă şi s-a întors coborând scările ca un puştan de 10 ani. După câteva minute, Einstein s apus că e timpul să se oprească că „tânărul ăsta” nu e prea vorbăreţ şi au început şi ştirile la radio.

A venit şi rândul meu şi pot să spun doar că e cea mai bună tunsoare din ultimii ani, mai bună chiar decât ceea ce făcea „frizerul meu”. (mai mult…)

Tehnici de adormit

Nu cred că există cineva care să nu fi suferit de insomnii, să vrea să adoarmă şi să nu reuşească să pună pleoapă peste pleoapă. Am păţit-o şi eu… aseară am închis calculatorul pe la 22 cu gândul să văd un film şi apoi să dorm. Bineînţeles că nu am găsit nici un film decent la care să mă uit şi a început calvarul… AXN, HBO, Cinemax, ProCinema, NatGeoWild, Discovery, Travel, Antena 1….. meci. Nu am mai văzut de mai bine de un an un meci din campionatul românesc. Nu o fac nici acum şi continui…. Prima, ProTV, TVR1, DigiFilm, TV1000… nimic. Muream de ciudă. Caut ce caut şi într-un final ajung să mă uit pe AXN Crime la „Verdict Crimă” 😀

insomniiAşa a început nebunia. După 2 episoade de Angela Lansbury am închis tv-ul în speranţa că poate se va întâmpla minunea. Nimic. M-am foit ce m-am foit prin pat şi mi-am adus aminte de Mr. Bean când nu putea să doarmă şi a numărat oi. Am început să număr şi eu … am ajuns la 6000 şi ceva de oi numărate şi nimic. Aşa că am apelat la „arma mea secretă” în materie de somn… History Channel. Acum câţiva ani când voiam să dorm, dădeam pe History şi după cel mult 10 minute dormeam, indiferent unde se găsea soarele pe cer. Degeaba. Am găsit un documentar interesant despre nazişti şi… s-a făcut ora 1.

Îmi aduc aminte că am lapte în frigider. Mă duc, pun un pahar la încălzit şi-l beau. Mă întorc înapoi şi mă aşez în pat bucuros că în sfârşit am să adorm. După o perioadă de timp simt că sunt gata, gata să adorm când aud ţânţarii. Toate ca toate, dar infectele astea nu le suport aşa că… mă duc să le dau o pastilă. Mă întorc în pat pe la ora 3.30 şi încep să-mi dau seama că dacă voi prinde juma’ de oră de somn mă pot considera norocos. Şi încep să mă gândesc la diverse tehnici de adormit: să mă legăn singur şi să-mi cânt „Nani, nani”, să număr secundele dintre două sforăituri ale vecinului de la parter, să-mi închipui că fac efort fizic şi să obosesc, să-mi imaginez că sunt beat turtă şi trebuie să dorm şi multe altele până s-a făcut ziuă afară şi a început „Vânătoarea de comori” pe AXN. Mi-am ridicat perna ca să văd mai bine şi … ca prin vis aud telefonul care mă anunţa că este ora 7,30 şi că ar fi cazul să o termin cu leneveala şi să mă dau jos din pat. Am fost un norocos. Am reuşit să dorm aproape 30 de minute. (mai mult…)

Filmele din viaţa mea

Acum câţiva ani în urmă eram bolnav de filme. Abia aşteptam să ajung acasă de la servici ca să-mi iau doza de filme. Vedeam câte 2-3 pe seară, în timpul săptămânii, şi 4-5 în zilele de weekend. Nu ştiu unde le găseam, dar aveam noutăţi mereu. Nu urmăream seriale (în afară de MASH şi câte un Seinfeld ocazional) şi căutam în general horror, thriller, mister, groază şi când nu găseam genul favorit mă mulţumeam cu o comedie (numai romantică să nu fie).

Nu ştiu cum, nu ştiu când, dar… m-am vindecat. De doi ani, sau poate chiar trei, m-am mulţumit doar cu televizorul. Am găsit tot timpul ceva de văzut, o emisiune care să mă adoarmă, un documentar, sport, desene animate… fără ştiri,  pentru mine nu există posturile de ştiri.  Nu, nu mă lăudaţi şi nu mă daţi drept exemplu de „om care nu piratează filme” pentru că mă simt vinovat. Duminică… of, duminică… a fost o zi nefastă. M-a pus Aghiuţă de m-am uitat la un film online. A fost frumos, nu zic nu, dar acum…. Acum mă simt cumplit de vinovat pentru asta şi mă tot gândesc cum să-mi îndrept greşeala. Oare 1 săptămână de Trinitas TV mă va elibera de povară? O lună de Fishing and Hunting TV va fi de ajuns? 2 luni de TVRM? O cură de o vară de RTL, Sat1 şi Pro Sieben? Ok. Accept.

Şi când mă gândesc că am şi IP TV… îmi vine să mă apuc cu mâinile de cap. Atâtea programe cu filme minunate şi eu să mă uit la filme online. Puteam să mă uit la filmele franţuzeşti de pe HBO şi Cinemax, la „comediile” de pe HBO Comedy sau la a 14-a reluare „Vizitatorii în America” de pe  Digi Film sau a 44-a reluare „Hellboy II: The Golden Army” de la Digi Premium că doar de aia dau bani în plus pentru aceste programe. Nu mai spun că puteam să mă uit la „Minutul de agricultură” (dintre cele 2 reprize de „Viaţa Satului”) pe TVR 1, la reluarea numărul 444 a filmului „Domniţa Şoim” de pe ProTV  sau la emisiunea de divertisment „CanCan TV” de pe Kanal D, la „Esmeralda” pe Acasă sau „Conferinţa de presă” pe Antena 2. Dar nu… eu am ales calea nesănătoasă, calea pierzaniei, calea filmelor online. ACTA, ai milă de mine!