concediu 2011

Piatra Craiului

Rămăsesem dator cu partea a doua a concediului din august. După soarele deltei Dunării şi un drum de 8 ore cu maşina (cu oprire la vulcanii noroioşi) am ajuns în Zărneşti. Aveam nişte gânduri negre legate de drumul de la Zărneşti la Plaiu Foii, dar spre surprinderea mea şi a celor din maşină s-a dovedit mai bun ca acum 5 ani. Cu toate astea am făcut mai bine de jumătate de oră pe cei 12 km de drum.

La Plaiu Foii nu am văzut nimic schimbat faţă de ultima dată când am fost acolo, cu excepţia preţurilor foarte nesimţite: 2 litri de bere 10 lei, o ciocolată Poiana 4,5 Lei, o franzelă 4 lei, o jumătate de Fanta 5 lei, un duş 5 lei şi multe altele la fel de mari, de parcă le-ar fi adus cu avionul şi nu cu maşina de 12 km. Preţurile erau mai mari ca la Sf. Gheorghe (şi acolo marfa era adusă cu vaporul din Tulcea).

În rest, natură, munte frumos şi înalt, am avut noroc de-o vreme bună fără manelşti, am mers cu ATV-ul (80 lei / oră), mâncarea la restaurant foarte bună (la prima vedere pare scumpă, însă porţiile sunt foarte mari). Ciobanii din zonă sunt din ce în ce mai proşti, vin la bar la băut cu noaptea-n cap şi apoi nu mai apuci să scapi de ei. Oile, proaste ca de obicei, vin după cioban şi… înmiresmează natura cu produsele lor.

Datorită bătrâneţii şi genunchiului care a început să-şi facă de cap, anul acesta am ajuns doar până pe vârful Padina Popii şi apoi fuguţa la cabana Curmătura, de acolo repejor până la cabana Gura Râului în Zărneşti, de unde am fost luaţi cu maşina. La Curmătura am revăzut banca din sala de mese pe care am dormit acum 5 ani, preţurile mai mici decât în Plaiu Foii, lume multă şi atmosferă adevărată de munte.

Cam asta a fost la Plaiu Foii – Piatra Craiului. Despre restul drumului… într-o altă postare.

 

Delta Dunării la Sfântu Gheorghe

… sau Sfântu Gheorghe din Delta Dunării…

Pentru mine, care am mai fost de 3 ori până acum în Deltă mersul cu Nava Clasică nu a mai avut niciun farmec, aşa că am căutat să ajung la Sf. Gheorghe cât mai repede. Cu nava rapidă am făcut ooră şi jumătate de la Tulcea la Sf. Gheorghe. Pentru a fi siguri de loc este bine să dai telefon înainte (poate că nu o să-ţi răspundă din prima, dar fii insistent).

Sfântu Gheorghe se schimbă de la un an la altul. Apar vile noi, pensiuni noi, se amenajează centrul satului ş.a. însă de când mă duc la Sf. Gheorghe ceva nu s-a schimbat deloc: sictirul doamnelor de la casa de marcat de la magazinul din centru. Acele doamne au un sictir pe ele, mai ceva ca la supermarke-urile mari, se uită la tine de parcă le deranjezi, de parcă nu te vor acolo. Pe mine nu m-au prins de client anul ăsta decât la o sticlă de apă. Plus că magazinul lor este mai scump decât celelalte două din apropiere (cel de lângă fosta brutărie şi cel de după crâşma din centrul satului). (mai mult…)

Borsec 2008 vs Borsec 2011

În 2008 după ce am vizitat Lepşa (Vrancea), în drumul spre casă m-am oprit câteva minute la Borsec (da, minunata staţiune de unde-şi trage numele izvorul de energie ce se vinde ca apă minerală). Ce-am văzut acolo… greu de descris în cuvinte.

Anul acesta, tot în drumul spre casă, am mai făcut un mic popas pe la Borsec. La început totul părea la fel. Apoi… primul semn: în parcare erau câţiva copii şi 1 autocar. În timp ce urcam spre inima staţiunii Borsec semnele au devenit din ce în ce mai clare şi mai multe: bănci noi, alei pietruite, mai multe magazine, s-a schimbat firma barului „Cireşica” (înainte numele era scris în „stilul comunist de mână”, acum au o casetă luminoasă), unele clădiri au fost renovate, altele sunt în curs de renovare sau au dispărut. Încet –  încet, staţiunea revine la viaţă!

Poate că peste alţi 3 ani am să mai trec pe la Borsec… oare lucrările vor fi gata?