Chitara

Aveam vreo 14 ani când a început să-mi placă chitara. Prima chitară pe care am pus mâna era de prin anii ’60 şi suna ca o tigaie. Apoi am început să cânt împreună cu Schmoutzeck pe diverse dealuri şi maluri de râuri, cu o chitară împrumutată. Dar proprietarul şi-a revendicat chitara şi atunci am hotărât că este momentul să am chitara mea.

Am muncit în vacanţa de vară dintre clasele a X-a şi aXI-a şi cu banii câştigaţi mi-am cumpărat prima mea chitară. Am dat pe ea 38.000 de lei, preţ negociat de la 45.000. Era o chitară cu 12 corzi de toată frumuseţea. O bijuterie… cu atât mai mult cu cât era cumpărată din banii munciţi de mine.

La câteva zile după ce mi-am cumpărat bijuteria, m-am dus la Schmoutzeck să i-o arăt (chitara) şi să mai cântăm câte ceva (pe atunci cântam ore întregi, la el acasă sau la mine, pe unde apucam şi ajunseserăm să avem chiar şi spectatorii noştri fideli). Schmoutzeck stătea în zona cartierului unde îmi era frică să merg noaptea. Şi cum am plecat eu spre casă, bucuros şi fredonând melodiile abia învăţate / inventate, aud în spatele meu:

– Uăi, chitaristule, uăi. Stai oleacî, uăi. Dacî nu stai acuma ti prind şî ti rup în bătaie. (mai mult…)