Flower power

A fost o dată ca niciodată…. destul de înaltă, subţirică şi mlădie, foarte oacheşă, mai mare dragul să tragi cu ochiul la ea. Atrăgea privirile oricui. Când ea se simţea bine, camera se lumina. Când era tristă, nu-ţi ardea de nimic.  Era normală, ca orice  om. A început întâi cu cafeaua. Lăsai cana seara pe birou şi a doua zi ea bea tot. Apoi s-a rafinat, şi-a schimbat gusturile şi a trecut la ceai (negru, verde, cu iasomie, alb sau galben, la ea nu conta). Rece sau fierbinte, bea tot. Nu făcea roşu-n gât, nu transpira excesviv şi se simtea foarte bine, era din ce în ce mai înaltă şi se vedea că plesneşte de sănătate.

Ea era floarea noastră din birou. Ce beam eu.. avea şi ea partea ei. Câteodată primea şi ceva detergent de vase. Nu spunea nimic. Accepta totul fără să crâcnească. Tot ce-i dădeam îi era pe plac. Indiferent ce. Inclusiv scrum de ţigară, pe vremea când fumam. Ani de zile a crescut sub ochii mei din ce în ce mai frumoasă şi era admirată de toată lumea. Într-o iarnă a avut un neccaz mare. Era să moară de prea multă căldură, dar am trecut împreună peste acest hop şi nea-m continuat viaţa la fel ca îaninte, dacă nu chiar mai bine. (mai mult…)