Sergiu Nicolaescu

Să fi fost prin primăvara anului 2007, dacă nu mă înşeală memoria, când s-a întâmplat să mă aflu împreună cu soţia mea în faţa unui Pet Shop din Carrefour tocmai când ieşea bucuros un copil cu un peştişor în mână (bineînţeles că peştişorul era într-o pungă cu apă). Am intrat şi noi în magazin şi după puţin timp am ieşit mai bucuroşi decât copilul dinaintea noastră, cu o pungă cu 5 peşti. Erau mici şi portocalii cu un triunghi negru spre coadă. Mai târziu am aflat şi ce specie erau.. între timp am uitat. Am mai cumpărat atunci şi o stea de mare foarte frumoasă… să le creăm un ambient plăcut peştilor.

Acasă i-am pus în apă, a venit seara le-am dat de mâncare iar a doua zi dimineaţa erau toţi cu burţile în sus. Steaua de mare se decolorase şi peştilor nu le-a plăcut apa albastră. Când am văzut una ca asta am mers şi ne-am cumpărat de 2 ori mai mulţi peşti. Opt. Am cumpărat şi un acvariu de 40 de litri, pietre şi plante, pompă şi toate accesoriile necesare. Se pare că peştilor treaba asta le-a mers la inimă că s-au îngrăşat şi au crescut foarte frumoşi. (mai mult…)

Nu mai ştiu nimic. Nu ajut pe nimeni.

Acum câţiva ani am avut o colegă de servici total neştiutoare în ale calculatorului. Venea dintr-un domeniu în care se folosea doar casa de marcat. Aş putea spune că i-am predat abecedarul calculatorului, pornind de la butonul de start, trecând prin managementul de fişiere, internet, Outlook, Word, Excel şi terminând cu shut down. A venit total neştiutoare şi a plecat destul de învăţată în ale calculatorului încât să se descurce foarte bine într-un post similar sau chiar mai bun. A plecat din motive care nu mă privesc pe mine. Nu m-a interesat unde, nu am întrebat şi nu am vrut să ştiu.

Asta până anul trecut când îmi făceam cumpărăturile într-un supermarket. Când am ajuns la casa am avut „surpriza” să o văd. Revenise la casa de marcat. Nu mi-a mulţumit niciodată pentru ajutorul dat, aşa că nu mă aşteptam la nimic, însă în niciun caz nu mă aşteptam să „nu mă vadă”. (mai mult…)

Despre vecini… numai de bine

Nu ştiu cum sunt vecinii voştri, dar ai mei… ai mei nu m-au lăsat să mă plictisesc deloc în cei 7 ani cât am locuit în acelaşi imobil. În fiecare zi aduceau ceva nou liniştii de pe casa scării, inventau lucurui noi, astfel că viaţa împreună cu ei a fost o adevărată aventură. Despre Pufy nu mai spun.. i-am dedicat un întreg articol, dar despre alţi vecini vă povestesc în rândurile următoare.

Pe vecinul de la etajul 1 nu l-am cunoscut niciodată. Nu ştiu cine era, dar ştiu că puteam să renunţ la toate ceasurile din casă pentru că vecinul meu strănuta în fiecare zi lucrătoare la ore fixe. Pentru trezirea de dimineaţă nu aveam nevoie să-mi pun alarma de la telefon. La 7 fix vecinul meu strănuta. Strănutul lui era un singur  Haaaappppciuuuuuuuuuu ce dura cam jumătate de minut. Atât. Unul singur. Niciodată mai multe. Unul dimineaţa şi unul seara la ora 23.30 când vecinul meu dădea stingerea. Dacă dimineaţa strănutul lui era binevenit, seara… mai scăpam câte un „cuvânt de bine” l-a adresa lui. (mai mult…)

Mi-e frică să mai merg la cumpărături

Ca orice „român care se respectă” merg destul de des la cumpărături. Am fost la cumpărături şi de sărbătorile ce au trecut şi am simţit din plin bucuria de a ajunge acasă. Niciodată în viaţa mea nu am simţit mai multă bucurie în suflet că sunt acaasăăă, nici măcar după cele mai aglomerate zile de servici. De ce? Din cauza casierilor din Carfuuur. Au reuşit oamenii ăia să bage o frică în mine, încât în mometul în care ajungeam acasă primul lucru pe care-l făceam era să mă uit pe vizor să fiu sigur că nu m-au urmărit. Eram mai agitat ca atunci când eram în clasa a 5-a şi mă fugăreau „golanii”de-a 8-a să mă bată şi să-mi fure guma Turbo.

Noaptea alergam prin pat şi mă trezeam frânt de oboseală, având mereu acelaşi vis: o tribună plină de casieri Carfuur mă urmăreau ca să mă ducă spre „o viaţă mai bună”.  Oameni mai prost dispuşi (mai mult…)

Întreţinerea burţii

Ai „muncit” din greu să ai minunăţia ta de burtă şi ar fi păcat să ţii vreo cură de slăbire păcătoasă care să te facă să-ţi scadă din grandoare. Şi să ştii că ar fi păcat să faci rabat de la „exerciţiile de întreţinere” în timpul postului, pentru că poţi să ţii o dietă pe bază de peşte: dimineaţa 2-3 conserve de peşte, la prânz cât mai mult peşte cu mujdei, iar seara, ceva mai uşor, peşte afumat şi icre. Dacă te-ai săturat de peşte, dă-te pe cartofi (din ăia congelaţi că-s mai uşor de fpreparat) sau fasole cu salată de varză murată.

Ideea este că se apropie Crăciunul, mâncare din belşug, băutură berechet, dulciuri, trândăveală… Toate astea nu pot veni deodată că s-ar putea să-ţi fie rău. Trebuie să te antrenezi pentru mesele de Crăciun, că sunt 3 zile de belşug pe masă şi ar fi păcat să scapi una din ele. Iar apoi, după Crăciun, 2 zile de pauză şi începe iar distraţia (nu-mi spune că lucrezi între Crăciun şi Revelion că oricum nu te crede nimeni). Gândeşte-te ce ar însemna să nu fii antrenat şi să stai la masa de Crăciun împreună cu familia, toţi din jurul tău mănâncă fripturi de porc, cârnaţi, piftie, piftele, iar tu… salata de varză, din cauză că ieri ai mâncat 3 fleici de porc şi ţi-a fost rău. Ai mai puteea să te uiţi în oglindă? Ai mai putea să te uiţi în ochii tăi? Cu siguranţă nu. Aşa că… exerciţiile sunt mama învăţăturii. Puneţi burta la treabă! (mai mult…)