Illustrator şi HTML5

În ultimul timp, la mine, cam tot ceea ce înseamnă grafică i-a naştere în Illustrator, inclusiv layouturile web. Ceea ce am găsit la acest link m-a bucurat: un plugin pentru exportul graficii din Illustrator în HTML5 canvas folosind JavaScript. Şi asta nu este tot! Tot din Illustrator cu ajutorul acestui plugin se poate crea animaţia HTML5 şi multe alte interacţiuni.

Bineînţeles că trebuie să înveţi anumite comenzi, dar nu cred că asta va fi o problemă după ce o să vizitezi siteul şi o să vezi ce poate face acest plugin.

OMUL de la RDS

Acum 3 ani, tot în această perioadă a anului mi-am făcut abonament la cablu, internet şi telefon de la RCS&RDS. Deoarece în blocul unde stau nu avem cutie poştală am ales opţiunea de a primi factura la altă adresă decât cea de instalare a serviciilor. Toate bune şi frumoase până Joi, 2 decembrie 2010, când am ajuns acasă de la serviciu ceva mai devreme ca de obicei (mai devreme şi mai bucuros). Găsesc o hârtie în uşă: „Stimate domnule xxx , în urma unei verificări s-a constatat că sunteţi conectat ilegal la serviciile CaTV oferite de RCS&RDS. Vă rugăm ca în termen de 3 zile să vă prezentaţi la unul din sediile RCS&RDS pentru bla, bla, bla….”.

3 zile? Acum mă duc. Vă sparg pe toţi ! Vă arăt eu vouă să mă lăsaţi fără televizor şi să nu pot vedea meciul. Vă arăt eu vouă !

După 10 minute de semi-alergat prin zăpadă ajung la sediul RCS&RDS. Mă aşez pe un scaun în faţa unei „statui RDS”. „Bună seara” spun eu şi scot cartea de identitate din buzunar împreună cu hârtia respectivă. În acel moment era să cad de pe scaun. Statuia RDS vorbea! „Mda, sunteţi conectat fraudulos la serviciile noastre de cablu” şi Îmi aruncă hârtia înapoi după care continuă să mediteze. După câteva insistenţe din partea mea, am reuşit să mă enervez. Statuia nu era atât de evoluată precum credeam, ştia doar câteva cuvinte: sunteţi conectat fraudulos la serviciile noastre de cablu.

Fumez două ţigări până acasă şi fiindcă am plecat fără mănuşi şi fără căciulă nervii mi-au amorţit de frig. Acasă ajung calm, pun mâna pe telefon şi sun la deranjamente RCS&RDS ca să cer lămuriri. După ce ascult câteva minute bune aceeaşi muzică (câteodată stau şi mă întreb de ce nu pun ăştia măcar un post de radio în loc de „ti-ni-ni-ni-na-naaaaa”) vorbesc cu un robot RDS şi apoi cu o persoană căreia îi explic problema şi care Îmi explică ce am de făcut. Dar era prea târziu aşa că las pe a doua zi.

Înarmat cu documente mă duc bucuros la sediul RCS&RDS ca să-mi rezolv problema. Pe drum Îmi făceam planuri ca în caz de sunt mai multe statui RDS la birou să nu mă duc la cea la care am fost cu o zi în urmă. Şi aşa am făcut. M-am dus la altă statuie RDS care părea ceva mai evoluată decât prima: a citit! Când am văzut că citeşte mi-am spus în gând: „Gata Ştefan, problemele tale sunt ….” …..”Acest contract nu este valabil, sunteţi conectat fraudulos la serviciile noastre” se aude vocea statuii din faţa mea. Degeaba îi arăt procesul verbal de instalare de cablu tv şi cel de la internet şi telefonie. Sunt conectat fraudulos şi gata. Da, sunt conectat fraudulos pe baza acelui contract care nu este valabil şi pe baza căruia eu timp de 3 ani mi-am plătit lunar factura.

În jurul meu se strânseseră între timp 5-6 oameni care se uitau la lupta mea cu statuia. M-am decalarat învins şi m-am ridicat de scaun, lăsând loc unei alte victime. Cât timp mi-am pus hârtiile în geantă şi am ajuns la uşă am apucat să înţeleg că omul respectiv nici nu avea televiziune prin cablu de la RCS&RDS dar a primit şi el hârtie că este conectat fraudulos la serviciile de CaTV. În timp ce închideam uşa am auzit cum spunea statuia „Colegii mei nu au lăsat degeaba această hârtie în uşă. Cu siguranţă nu este o greşeală din partea lor şi apartamentul dumneavoastră era conectat fraudulos la serviciile noastre TV”. Îmi venea să mă urc pe pereţi de ciudă. Cu mine, care am avut contractul de furnizare servicii, procesele verbale de instalare a serviciilor şi eram prezent pentru a doua seară consecutiv la acel birou, statuia RDS nu a rostit o frază atât de lungă şi nici nu a folosit atât de multe cuvinte.

A treia zi am atacat la sediul central RDS din Iaşi . Ajung la sediul de pe strada Gării pe la 8.55 şi văd că este lume înăuntru (deşi programul era de la 9). Intru şi aud ceartă „…cu serviciile voastre de căcat, cu tot. Imbecilii dracului!” Am înghiţit în sec şi m-am îndreptat spre un birou. În timp ce întindeam hârtiile am rămas mut de uimire: la birou ERA UN OM! Un OM care şi-a dat seama că cineva a făcut o greşeală când a introdus contractul în baza de date şi în loc să apară conform contractului o adresă de instalare diferită de cea de facturare, serviciile apăreau instalate la adresa de facturare. OMUL de la RDS şi-a cerut scuze pentru această greşeală, a rezolvat problema şi gata. În 5 minute eram afară, zâmbitor.

Ce înseamnă să mai angajezi OAMENI în ziua de azi! Ăştia mai fac şi ceva treaba.

EDIT 07 Decembrie 2010: „Alo, domnul Ştefan, xxx de la RDS sunt. Vă rog să treceţi pe la noi pe la sediu să anulăm contractul încheiat sâmbătă deoarece problema dumneavoastră s-a rezolvat mai repede şi mai uşor decât credeam şi nu este nevoie de un nou contract.”

Şi problema s-a rezolvat. Noroc cu OAMENII oameni şi cu faptul că sediul central RCS&RDS din Iaşi este în drumul meu spre casă.

EDIT 08 Decembrie 2010: Bineînţeles că nu se vede bine la televizor! Dacă are cineva nevoie de purici şi dungi pe ecran îi dau de la mine cu cea mai mare plăcere.

Despre magazine online (3)

În urma anumitor reacţii ale amicilor mei continui cu magazinele online.

După întâlnirea cu amicul din postarea „Despre magazine online (2)” m-am mai întâlnit cu un cunoscut care mi-a spus cam aceleaşi lucruri şi mi-a spus că nu sunt sincer până la capăt în ceea ce priveşte ceea ce folosesc eu.

Pentru a clarifica lucrurile şi pentru a evita întrebări de genul „Da’ şi tu foloseşti Prestashop, de ce nu spui?” am să fac o listă cu ceea ce folosesc eu, listă pe care o voi completa în momentul în care Îmi mai aduc aminte de ceva sau mai folosesc ceva nou.

  • Joomla! (din ce în ce mai puţin în ultimul timp)
  • Drupal (spre deosebire de Joomla, Drupal încep să folosesc din ce în ce mai des)
  • Ubercart (l-am trecut separat, deşi este folosit împreună cu Drupal, pentru a nu se spune că nu spun tot)
  • Prestashop (pentru magazine online care nu se pot face cu Ubercart şi Drupal sau pentru acele magazine online care pur şi simplu se potrivesc mai bine cu Prestashop)
  • Pommo (pentru trimiterea de mesaje cu promoţii)
  • Virtuemart (componentă Joomla, trecută separat din aceleaşi motive ca şi Ubercart; bineînţeles că dacă folosesc Joomla din ce în ce mai rar şi Virtuemart este la fel de des folosit)
  • Pentru ceea ce nu se poate face cu ce am spus mai sus sau la cerere specială se fac CMS-uri, magazine online sau aplicaţii web la cerere, custom, pornind de la zero (0).

Eu unul mă mulţumesc cu atât. Nu complic situaţiile dacă nu este nevoie. Deocamdată Îmi ajunge ceea ce folosesc. Dacă Îmi mai aduc aminte ceva voi completa.

Despre magazine online (2)

M-am întâlnit cu un amic acum câteva zile care în loc de salut m-a luat la rost „Ce ai mă cu ăştia care folosesc OpenCart? Ce, tu nu foloseşti Joomla? Şi dacă nu ştii şi Joomla tot moka e pe internet! Şi clienţii tşi ar putea să descarce Joomla de pe internet să-ţi facă singuri siteurile.”

L-am văzut că era destul de afectat şi l-am întrebat dacă a citit tot. „Nu mă, nu am citit. Că m-ai enervat.”

Şi atunci i-am explicat amicului că nu am nimic cu nimeni care foloseşte legal ceva open source. Am ceva doar cu acele persoane care iau un produs open source şi-l vând spunând că este al lor. Atât. Poate că ai făcut un modul, un template, o traducere mai bună, dar atât.

„Lasă-mă măi omule în pace că tu ai pata pusă pe cei care folosesc OpenCart”, continuă amicul. „Ce, tu foloseşti Joomla să faci siteuri şi iei bani pentru asta. Nu înseamnă că vinzi ceva open source?”

Asta m-a iritat puţin, dar m-am calmat repede. I-am explicat foarte clar (şi acest lucru îl ştiu toţi cu cei cu care am colaborat) că eu spun de la bun început cum şi cu ce va fi făcut siteul şi că eu iau bani pentru template, diversele modificări ale CMS-ului în funcţie de necesităţi , pentru introducerea datelor şi atât. Trainingul este gratuit (în cele mai multe cazuri colaboratorii vor să-şi administreze singuri conţinutul). Sunt anumiţi colaboratori care atunci când aud de Joomla sar în sus. Atunci trec pe Drupal. Mai sunt unii care pur şi simplu nu vor ceva „gata făcut” şi atunci se face un nou CMS (dacă este nevoie apelez şi la prieteni).

„Da, da. Tu de fiecare dată ai o explicaţie” spune amicul meu, mă salută şi ne despărţim mai amici decât eram înainte.

După ce am ajuns acasă am căutat în portofoliul lui şi am descoperit că el era unul dintre cei care folosesc OpenCart şi de la el primisem şi eu un email cu ofertă (era chiar cel cu „Am creat cel ma bun soft pentru magazinele online. Este folosit de peste 70.000 de magazine online din lume. Testează şi comandă acum”).

Bineînţeles că nu a schimbat anunţul, nu a schimbat nimic, ba chiar acum primesc zilnic oferta lui pe mail. Sincer spun…mă aşteptam să schimbe ceva după discuţie.

Despre magazine online

De când cu criza foarte multe firme au devenit mai puţin reticente faţă de vânzarea online a produselor (farmacii, obiecte promoţionale, electronice, anvelope etc). Aceste firme nu luau în trecut în calcul acest tip de comerţ pentru că erau mulţumite cu vânzările lor sau mergeau cu românescul „las că merge aşa”.

„Firmele” de web design (observaţi că am folosit ghilimele, vedeţi de ce în continuare) nu au stat cu mâinile în sân şi au aruncat oferte pe piaţă care mai de care mai atrăgătoare ca preţ. Primesc şi eu asemenea mailuri, cel puţin câte 2 pe săptămână. De ex.: „Salut, te pot ajuta cu un magazin online? E cel mai ieftin de pe piaţă. Doar 200 lei. Fără costuri ascunse. Soluţie garantată şi testată. Cele mai multe magazine online din lume o folosesc.” După acest mail urmează un link către un magazin demo.

(mai mult…)