Fără categorie

Cum se fac unii că muncesc

Treaba e „groasă” la sediul firmei unde lucrez. Se lucrează de zor la înfrumuseţarea interioară a clădirii (nu a oamenilor). După ce au încercat să văruiască 40 m de hol (40 m cu indulgenţă), bineînţeles că nu au terminat şi s-au apucat de altceva. Marţi şi miercuri 5 oameni au reuşit să scoată toată gresia şi … surpriză: au spart pereţii! Normal că după această faptă măreaţă i-au „reparat” în stilul lor de meseriaşi absoluţi.

Au oamenii ăştia un stil de a-şi face singuri de lucru în caz de nu-i pune cineva la treaba, ceva de speriat. Deci, în caz de trebuie să schimbaţi gresia nu uitaţi regula numărul 1: întâi se dă cu var!

Şi la cererea unui cititor postez şi câteva poze de la locul faptei (pozele au fost făcute cu telefonul mobil şi nu se văd detaliile „operelor de artă” de pe pereţi).

Edit: Ha, ha, ha… l-au adus pe Tomiţă să-i ajute. Chiar mă întrebam când se va întâmpla asta.

Lucrul în echipă

E clar. Cei de la depozitul de medicamente din postarea anterioară se pregătesc pentru Paşte: curăţenie generală.

Înainte de toate o mică introducere: există la acest depozit un om care nu stă locului nicio clipă, un om care este tot timpul pe fugă, un om care de fiecare dată are ceva de făcut: spală maşinile companiei, tunde iarba, pune flori, vopseşte gardul, udă iarba, mătură curtea de praf, dă zăpada cu lopata şi multe, multe altele. Acestui om să-i spunem… Tomiţă.

Azi când m-am dus la baie aud gălăgie mare pe hol. Îl văd pe Tomiţă urcat pe un etaj de schelă şi vreo 5 oameni în jurul lui: cei doi zugravi, electricianul, administratorul şi încă o persoană necunoscută. Cei doi zugravi ţineau schela să nu se mişte, electricianul împreună cu persoana necunoscută erau la vreo 5m depărtare de Tomiţă şi se uitau, iar administratorul (care este inginer) îl încuraja pe Tomiţă: „Hai în p… mea că stăm aici o grămadă de timp. Grăbeşte-te şi tu puţin şi după aceea du-te în faţă la zambile.”

Ce făceau toţi aceşti oameni acolo? Nimic.

Ce făcea Tomiţă acolo? Schimba un bec.

Aveţi un hol de văruit?

Firma la care încă mai lucrez îşi are sediul într-o clădire ce aparţine unui mare depozit farmaceutic. Până aici nimic deosebit, doar că… pe la începutul lunii martie a început „marea zugrăveală”. Unii dintre noi se bucurau (inclusiv angajjaţi ai depozitului farmaceutic): „Ce bine. O să fie curat.” „A dat Domnu’, că mă săturasem de când nu s-a mai dat cu var”, „Credeam că ies la pensie şi nu mai apuc să văd var pe pereţii ăştia”… şi tot aşa.

Treaba a început în forţă: într-o săptămână s-a dat cu var baia (2,5  x 1,5  m), holul din faţa băii (2×2 m) şi puţin din holul principal (2 x 40 m). În 2 oameni! Am spus „tur de forţă” pentru că eu am fost plecat într-un concediu nedorit de 3 săptămâni. Ieri m-am întors la muncă şi….s-au dat cu var vreo 30 m din holul principal şi atât. Mi-am băgat nasul prin birourile de pe hol crezând că s-a dat şi acolo cu var. Ei da’ de unde atâta bucurie pentru oamenii respectivi. Iar pe hol se lucra de zor: ” ‘mnezeii măsii de treabă, că m-am săturat! Holul ăsta se lungeşte de la o zi la alta. Nu se mai termină, la dracu’ să-l ia.”.

Stăteam aşa şi mă uitam la holul ăla şi mă gândeam că dacă eu soţia mea am văruit anul trecut toată casa (bine, casa noastră nu e mare şi dar am dat „două mâni” de var, amorsă, s-au făcut unele mici reparaţii) cred că într-o săptămână holul era terminat. Dat de două ori. Nu cum fac „meseriaşii” de acum, care dau cu var de o lună, o singură dată, nu dau jos varul vechi, mai astupă câte o crăpătură … Crăpăturile sunt astupate la modul că dacă te atingi de perete îţi rupi haina. Au 1 cm de ipsos ieşit în afară! În schimb de fiecare dată când mă duc la baie îi aud pe respectivii plângându-se de salariu, de condiţiile de viaţă din România, de faptul că „afară” e mult mai bine, de faptul că dacă ar pleca „afară” şi-ar găsi de muncă cât ai zice peşte (depinde în ce limbă!), că toate se trag de la Băsescu şi Boc, de parcă Băsescu l-a pus pe Boc să-i pună pe ei să dea cu var.

Poate de Paşte o să termine. Mai sunt 2 săptămâni şi 10 m de hol. E un concurs de „care pe care”.  Doamne ce emoţii!

Reclamă Renault Clio

De mai bine de un an, cred, putem vedea la televizor o reclamă interesantă la Renault Clio.

Ok. Asta e varianta în limba engleză.

În limba română reclama este tradusă cam aşa:

– Mamă, tată. El este Tim.

– Bine ai venit Tim. Măcar ai o … maşină frumoasă.

– Măcar aveţi o fată… frumoasă.

Mai pe româneşte, fata domnului din reclamă este o tută proastă şi singurul lucru bun de spus despre ea este că e frumoasă.

Fraţilor, nu ştiu multă engleză, dar mi-a fost de ajuns ca să înţeleg că traducerea e făcută prost şi nu înteleg ce v-a făcut biata fată. Bântui-v-ar Florian Pittiş să vă bântuie!

Viaţa bate filmul. Lucian Bute bate tot.

Am văzut aseară meciul lui Lucian Bute.Aşa, şi ce-i cu asta? o să pună unii. Mii de români au vazut meciul.

Corect dar eu am vazut două meciuri de box săptămâna asta. Primul meci, care era în reluare, dar cei de la B1TV au uitat să şteargă „DIRECT” o bună bucată de timp, a fost cel dintre Lucian Bute şi Jesse Brinkley. Impresia lăsată mie de Lucian Bute în acest meci a fost una tipic românească: „să nu mă consum prea tare că oricum îl bat”.

Fiind un ignorant al meciurilor de box, până acum nu am văzut niciun meci de box cap-coadă, mă aşteptam să văd „o bătaie ca în filme”: cade unul plin de sânge la podea, se ridică atunci când îşi vede prietena / soţia / mama şi îşi bate adversarul ca pe hoţii de cai.

Bineînţeles că nu este aşa. Drept dovadă stă şi meciul de box de aseară dintre Vitali Klitschko şi cubanezul Solis, meci de box în care Solis s-a accidentat singur. Totuşi eu cred că dacă nu se accidenta singur, Solis era victimă sigură. Şi-a dat seama de asta şi atunci s-a dat lovit.

Eram curios să văd cum se va bate Lucian Bute cu Brian Magee, mai ales că văzusem poze cu acesta din urmă şi era cam de acelaşi gabarit cu Bute. Totul a decurs asemănător ca  în meciul cu americanul Brinkley: „să nu mă consum prea mult şi-l prind la cotitură”.  Şi l-a prins la cotitură.

Mi-am dat seama că de fapt asta-i tactica lui Bute. Îl lasă pe adversar să se agite, să dea din mâini şi din picioare până ce-şi consumă destul din energie, îi dă una-două lovituri „uşoare” la ficat iar apoi îl trimite la podea. Poate că nu este atât de spectaculos precum a fost la Doroftei (plin de sânge şi cu faţa toată tumefiată) însă e mult mai sigur şi mai sănătos.

Dacă s-ar folosi într-un film tactica lui Lucian Bute cu siguranţă că acel film ar fi un fiasco total. Dar…viaţa bate filmul. Lucian Bute bate tot.