Călătorii

Polonia – ţara pe care nu vreau să o mai vizitez niciodată

Când spui Polonia spui ţara care nu a cunoscut criza. Când spui Polonia spui ţara cu absorbţie 100% a fondurilor europene. E clar că te gândeşti că sunt oameni civilizaţi, adevăraţi vestici dacă au reuşit asemenea recorduri. Aşa gândeam şi eu până în data de 7 august 2013 când am trecut din Cehia în Polonia cu intenţia declarată de a vizita Auschwitz şi apoi câteva zile de relaxare la Zakopane.

Pe măsură ce mă apropiam de graniţa cu Polonia şoferii Cehi extraordinar de corecţi şi civilizaţi începeau să devină foarte nerăbdători în trafic, depăşeau pe linia continuă şi aveam impresia că doar eu şi alţi câţiva şoferi ştiam ce înseamnă indicatorul rotund cu cerc roşu si scris mare negru în interior 50. După ceva timp m-am prins că acei şoferi care ştiau semnificaţia indicatorului erau din Cehia, Slovacia, Ungaria şi România. După ce am intrat în Polonia treaba a devenit din ce în ce mai urât mirositoare. Şi ce dacă erai în sensul giratoriu? Prioritate avea cel care circula cu viteza cea mai mare. Trecerea de pietoni era doar o suprafaţă murdară din carosabil, prioritate în intersecţii avea cel cu maşina mai mare (asta dacă nu erau tiruri prin zonă) iar drumurile se prezentau sub orice critică. Ştiu. Absorbţie 100% de fonduri europene, drumuri ca-n palmă. Da, doar palma nu e bine întinsă şi drumurile lor sunt hopuri – dâmburi. (mai mult…)

Cabana Zugreni

La Cabana Zugreni poţi ajunge din Vatra Dornei sau din Poiana Largului. Drumul este peticit în cel mai pur stil românesc, dar poţi circula cu 70 km/h fără probleme (în afara localităţilor 😀 ). Venind dinspre Poiana Largului te laşi furat de persaj mergând de-a lungul Bistriţei timp de vreo 70 de km. În momentul în care începi să te saturi si să te întrebi dacă nu ai greşit drumul, vei vedea o bucată de lemn pe care scrie „Cabana Zugreni – 5km”. Şi după 5 km, pe partea stângă vei vedea podul ce trece Bistriţa spre cabană.

Podul de peste Bistrita ce trebuie traversat pentru a ajunge la Cabana Zugreni

Cabana Zugreni este de fapt două: una mai nouă, proaspăt renovată şi una mai veche care cică va intra şi ea cândva în renovare. Parcarea este mare, loc de joacă pentru copii şi vara se poate pune şi cortul pe malul apei. (mai mult…)

Costineşti – pe litoralul Mării Negre (1)

După deziluzia numită Transalpina, am plecat spre mare. Pot doar să spun că drumul de la Obârşia Lotrului spre Voineasa şi chiar câţiva kilometri după aceea a fost mult mai frumos decât şoseaua „cea mai înaltă şi frumoasă”, pădurea fiind mult mai deasă, atât de deasă încât nici nu ştii că mergi pe malul lacului Vidra. Dar în momentul în care vezi peisajul… este pur şi simplu frumos. Fiindcă tot am pomenit de Obârşia Lotrului, să nu cumva să vă vină prin minte să vă cazaţi acolo, să luaţi o căsuţă sau să staţi cu cortul. De ce? Iată câteva motive: (mai mult…)

Transalpina – o şosea prin pădure

În ultimul an s-a vorbit foarte mult de Transalpina, „cea mai înaltă şi frumoasă şosea din România”. Toate aceste impresii frumoase şi cele câteva fotografii cu şoseaua şerpuind pe munte ne-au făcut şi pe noi să vrem să mergem, să vrem să vedem. Am pornit la drum cu încredere că o să vedem „sora mai mare a Transfăgărăşanului”, că o să fie atât de frumos încât o să ne dorim să stăm undeva o noapte sau două. Nu vă lăsaţi înşelaţi! Sunt drumuri prin pădure mult mai frumoase şi mai spectaculoase decât acesta. Pentru a vedea acele imagini reprezentative, am intrat pe Transalpina prin Sebeş şi am mers prin pădure de ni s-a acrit.

În stânga copaci, în dreapta copaci, în faţă drum în lucru, în spate muncitori sau oameni la fel de „entuziaşti” ca şi noi. Cam asta e Transpalina. Nu se poate compara cu şoseaua din Făgăraş iar ca drum prin pădure vă recomand să mergeţi pe la Siriu.

Iată şi câteva poze ce exprimă foarte clar frumuseţile Transalpinei.

Impresii de călătorie – Lacul Bucura

– Bună ziua. Pentru a ajunge la Clopotiva, Gura Zlata pe unde ar trebui să mergem?

După ce se uită la mine cu o faţă tâmpă, plină de expresivitatea unui bou ce stătea la rumegat, băiatul de la benzinăria Petrom de la intrarea în Haţeg tremură din cap, pe gură îi ieşi un „Nu” ce mai degrabă semăna a fi „Mu” şi dădu din umeri de parcă nu vorbea româneşte sau nu era din partea locului.

Eram în drum spre Lacul Bucura, primul punct din concediul pe anul acesta. Eram destul de obosit deoarece plecasem la drum cu noaptea-n cap pentru că nu aveam somn şi nu aveam chef să mă enervez. I-am mulţumit omului pentru „amabilitate şi explicaţii” şi i-am dat credit încă o dată GPS-ului care, deşi ne-a mai ghidat pe unele drumuri mai puţin asfaltate, până în Haţeg s-a achitat cu brio de datorie.

in drum spre RetezatDrumul spre Retezat

Drum forestier cu indicatoare rutiereAm ieşit din Haţeg pe drmul spre Caransebeş şi am virat la stânga, spre Clopotiva, conform indicatorului. În zare vedeam Retezatul şi simţeam cum oboseala trecea, peisajul devenea din ce în ce mai interesant, un drum pe care încă mai era destul asfalt, pietre căzute pe marginea drumului şi mare atenţie…. era să nu vedem indicatorul de dreapta spre Rotunda (de fapt scris cu creta pe o stâncă). O mică porţiune de drum este foarte stricată, dar ajungem aproape de baraj, vedem apa şi drumul se prezintă în condiţii acceptabile.

De cum am trecut barajul drumul a devenit aşa cum citisem: „un drum forestier, destul de bine întreţinut”. La bariera de la intrarea în Parcul Naţional Retezat nu era nimeni, aşa că am intrat în cabană să întreb cine ne poate deschide. A venit un domn la care am plătit 17 lei pentru 2 persoane şi maşină, s-a uitat la maşina noastră şi a spus că ajungem sus fără probleme, că sunt doar 2 porţiuni mai rele şi că în rest drumul este foarte bun. Dacă o să mergeţi şi voi şi vă va spune acelaşi lucru să nu-l credeţi pe cuvânt! Drumul se prezintă acceptabil până la cele 2 porţiuni, care de fapt erau 3 când am trecut pe acolo, le-am trecut destul de bine, doar că ploua, se aluneca şi Loganul s-a zguduit destul de bine.

Am ajuns în „parcarea” de la Poiana Pelegii pe la 16.30. Weekend = plin de maşini. Abia am găsit un loc în care am spus că întorc maşina şi o las pe drum, mai în vale când o familie din Bacă ne-a făcut semn să intrăm în locul lăsat liber de ei. Am parcat, ne-am luat cele necesare pentru munte şi am plecat în poiană să ne instalăm cortul.

Poiana Pelegii... frumos dar cumplit de frig

Spre Lacul Bucura... drum prin padureSpre Lacul Bucura... la iesirea din padureAm mai fost în multe locuri cu cortul la munte (Făgăraş, Apuseni, Piatra Craiului) dar frig ca în Poiana Pelegii nu am întâlnit nicăieri. Fiind obosit am adormit pe la 19 seara, îmbrăcat cu un triocu şi o bluză cu mâneci lungi. A doua zi dimineaţa m-am trezit îmbrăcat cu încă 2 hanorace. Frig… frig tare.

A doua zi am plecat spre lac. În loc de o oră şi jumătate cât se face în mod normal, noi am făcut cu puţin peste două  ore, având în spate rucsaci destul de bine încărcaţi şi picioare destul de greoaie deoarece trecuse un an de zile de la ultimul urcuş mai sănătos. După o jumătate de oră de mers prin pădure încep să se vadă frumuseţile Retezatului iar după 2 ore se zăreşte primul lac şi apoi  Bucura în toată splendoarea ei.

La Bucura …. lume multă. Nu se face focul şi nu se ascultă muzică… ceea ce este foarte bine. Din păcate mai sunt unii care cred că muntele este doar pentru ei şi vorbesc tare şi râd în hohote până se crapă de ziuă. Din păcate aceste persoane aparţineau minorităţii…. despre care voi scrie într-un alt post. Copii mulţi, oameni în vârstă, în general lume cu mult bun simţ.

Doar un lac.... nu e Bucura

In sfarsit... Lacul BucuraLacul BucuraCorturile de la lacDrumetie pe munteDin... usa cortuluiTraseele sunt accesibile oricui, chiar şi celor neantrenaţi, dar cât de cât echipaţi. Noi am urcat doar până pe vârful Peleaga, am făcut câteva plimbări pe crestele din jur şi cam atât. A început să plouă după 3 zile şi am decis că oricât de mult ne-ar plăcea acolo şi am vrea să mai rămânem, nu ne înţelegem deloc cu ploaia. Aşa că joi dis-de-dimineaţă ne-am strâns cortul şi am plecat spre următoarea destinaţie din itinerariul nostru.