About M. Stefan

http://www.smorkov.ro

Posts by M. Stefan:

poMMo – mass mailer

Acum câţiva ani în urmă am avut nevoie de un program pentru trimis newslettere către clienţii firmei. Am cautat pe Google şi am găsit tot felul de programe şi bazaconii de 2 bani sau programe foarte scumpe. Un amic mi-a recomandat phplist. El a fost bine intenţionat deoarece acest program îl folosea el la scârbici, însă mie nu mi-a plăcut: prea multe configurări, prea greu de scos logo din e-mail, mi-am luat înjurături de la firma de hosting pentru ca am suprasolicitat serverul, prea greoi etc

Am abandonat phplist şi am continuat căutările. Aşa am găsit poMMo. poMMo m-a atras încă de la prima vedere deoarece era ceea ce căutam: simplu şi util. L-am customizat destul de repede şi l-am testat. Super.

poMMo Îmi oferă posibilitatea de a seta numărul de mailuri trimise pe oră, mesajele de întâmpinare / dezabonare foarte succinte, crearea de grupuri pe baza unor criterii stabilite de către tine, adăugarea de noi câmpuri în formularul de abonare, trimiterea de e-mailuri personalizate cu numele destinatarului, vizualizarea e-mailului în browser.

poMMo are şi o versiune demo, pe care o găsiţi aici, documentaţie şi un forum care este destul de util dacă aveţi răbdare să răsfoiţi şi să treceţi peste mesajele cu viagra ieftină, mărirea penisului şi altele de acest gen (semn că nu se prea ocupă nimeni de el).

Deşi ultimul anunţ poMMo este din 2008 şi tot de atunci nu s-au mai adus îmbunătăţiri Îmi fac treaba cu el aşa cum este. dacă ar avea şi posibilitatea trimiterii de ataşamente şi posibilitatea vizualizării ratei de afişare a mailurilor ar fi chiar extraordinar, dar e gratuit aşa că….îţi place îl foloseşti, nu.. nimeni nu se supără pe tine.

CorelDRAW X5 – primul meu contact

Aşa cum se ştie, de ceva timp a apărut CorelDRAW X5. Super tare au spus utilizatorii (aici mă includ) şi curioşii (mă includ, deoarece folosesc şi Illustrator). L-am descărcat şi eu de pe site-ul lor …. după vreo 3 zile de încercări chinuite deoarece ori nu găsea fişierul, ori nu se descărca complet, ori Îmi dădea eroare. În fine, l-am descărcat şi l-am instalat. Aveam de făcut un afiş pentru „Copou – Parcul poeziei” şi l-am probat. Primul crash: importarea textului din word (discutăm de un text de câteva rânduri). Am trecut peste asta, am dat copy-paste şi gata.

Am trecut apoi la Color management, care e OK, mult mai complex decât ce a fost în versiunile anterioare, dar şi mult mai util.

Au trecut vreo 3 zile cu CorelDRAW X5 instalat când într-o dimineaţă la scârbici nu a mai vrut să pornească. Aşa, din senin s-a supărat pe mine! Mă gândesc că poate am instalat ceva, poate a fost vreun update la Windows, dar nu era nimic. Am folosit restore până am ajuns la perioada de dinaintea instalării Corel. Am încercat să-l instalez din nou dar degeaba. Nu a vrut să se instaleze. Şi aveam salvate câteva documete în X5.

Am reinstalat Windows-ul şi am vrut să reinstalez Corel X5. Ţi-ai găsit! Mi-a spus un NU clar, nu vrea să se instaleze. Reinstalez Windows-ul din nou şi toate aplicaţiile avute anterior (m-am gândit că poate una din aplicaţiile avute l-a „ajutat” iniţial la instalare). Nimic. Linişte. (mai mult…)

Transformă aplicaţiile web în aplicaţii desktop

Prism - transforma aplicatiile web in aplicatii desktopFoloseşti Gmail sau Yahoo şi vrei să nu mai deschizi multe tab-uri în browser pentru a citi emailurile? Ai un site pe care îl administrezi şi vrei să-ţi fie mai uşoră Ai creat o aplicaţie web şi vrei să o faci să arate mai cool?

Încearcă Prism!

Prism vine în două variante: standalone sau extensie Firefox.

Deoarece folosesc Firefox eu am ales să-l instalez ca şi extensie. Îl folosesc în felul următor: deschid în Firefox pagina web care mă interesează şi apoi din Tools aleg Convert Website to Application, bifez Create Desktop Shortcut şi gata. Pe desktop am un shortcut la pagina mea web, care se deschide ca orice program, în fereastră proprie, îl pot pune în taskbar sau în meniul Programs.

Prism Îmi este foarte util pentru aplicaţiile web gazduite localhost, unde nu mai trebuie să-i explic clientului ce înseamnă localhost şamd. Dublu click pe numele aplicaţiei şi spor la lucru.

Acest articol este de pe vechiul blog găzduit la evonet.ro

IETester – vezi cum arată site-ul tău în diferite versiuni de Internet Explorer

Oricât am încerca să uităm de Internet Explorer 6 atunci când facem un site şi spunem că vrem ca site-ul să fie compatibil doar cu browserele moderne, inevitabilul se întâmplă: şeful are şi IE6 sau are numai IE6 (cazul meu).

Ce-i de făcut?

Dacă ai Windows XP soluţia se cheamă Multiple_IE. Descarci programul, îl instalezi şi poţi avea de la Internet Explorer 3 până la Internet Explorer 6.

Dar dacă foloseşti Windows Vista sau Windows 7?

Multiple_IE nu este bun. O soluţie ar fi să instalezi VirtualPC, descarci o imagine de Windows XP cu IE6 şi îţi faci treaba. Sau poţi să încerci BrowserShots care oferă posibilitatea să vizualizezi o anumită pagină din site-ul în lucru în diferite browsere şi sisteme de operare. Dar trebuie să aştepţi pentru asta, de la câteva minute până la ceva mai bine de 3 ore, în fucţie de numărul de browsere şi sisteme de operare alese. Eu unul nu mai am atâta răbdare.

Soluţia

în cazul meu se numeşte IETester. Folosesc Windows 7 cu IE8 şi IETester şi am la dispoziţie şi IE5.5, IE6 şi IE7. IETester funcţionează la fel de bine şi pe Vista. Pentru alţii soluţia poate fi Microsoft Expression Web Super Preview sau Adobe BrowserLab!

Acest articol este de pe vechiul blog găzduit la evonet.ro (mai mult…)