Home! Sweet Home!

Vecini zgomotosiDe o bună perioadă de timp, cam de când deasupra mea s-a mutat un turc, am devenit foarte grijuliu cu vecinii mei. Dacă ajung acasă şi nu aud o bormaşină, un fierăstrău electric sau bătăi de ciocan, intru imediat în panică: „Dacă s-a-ntâmplat ceva?”, „Oare i s-a ars bormaşina?”, „O fi plecat de acasă. Un necaz în familie!?” şi multe, multe altele…. ca un vecin grijuliu ce sunt. Dacă liniştea continuă intru în panică de-a binelea. Pentru că liniştea nu a adus niciodată nimic bun.

Vineri am ajuns acasă tare mâhnit. Nu simţeam nici oboseala unei zi de muncă şi nici bucuria că vine weekendul. Aveam o angoasă că aproape mă apucase panica. Cu o zi înainte nu auzisem nici un zgomot de la vecini. Toate gândurile negre şi toată neliniştea se adunaseră deasupra mea.  De la gândul că s-au mutat şi am rămas singur în linişte, până la gândul că au terminat de montat mobila şi de găurit pereţii, am trecut prin toate stările posibile.

Aşa cum am mai spus, dacă nu aud gălăgie de la vecini, măcar o lovitură de ciocan sau un aspirator mai zgomotos, nu mă simt bine. Mă trec toate transpiraţiile, nu-mi găsesc locul pe pernă şi nu închid un ochi toată noaptea. Stau cu ochii în tavan şi cu urechile ciulite ca la iepure… poate, poate aud ceva. Am mai avut câteva zile din astea, foarte puţine e adevărat, iar vineri deja mă gândeam că va fi una din zilele acelea.

Trecuse o oră de când am ajuns acasă, mâncam ceva când deodată m-am luminat la faţă. „Ca o apă cristalină / Aşa-s ochii tăi de zână…” se auzea timid de la unul din vecini. Şi m-am luminat la faţă de vreo douăzeci de ori. Cu fiecare bis pe care-l auzeam, mă luminam la faţă mai tare. „Mândră nu te pot privi / Că ai ochii ca stelili..” Nici nu a mai contat că după aceea a fost Metallica şi Guns’n’Roses. Important era că NU ERA LINIŞTE.

„Ca o apă cristalină” a spart gheaţa. La câteva minute după ce s-a auzit muzica, Andrei, copilul vecinului de deasupra mea, a început să alerge prin casă. A alergat cam o oră apoi s-a oprit brusc. A doua zi am realizat că s-a oprit în acelaşi timp cu Cristi din Banat. Copilul dansa.

Dar seara de vineri nu ar fi fost completă dacă nu s-ar fi auzit şi un fierăstrău electric. Părea departe şi se auzea înfundat. Dar pentru mine nu conta. Important era că toţi vecinii mei erau bine.

Într-un final, după ce Andrei şi-a revenit din supărare şi s-a oprit din alergat, pe la 23:30, am reuşit să mă bag în pat. Şi am adormit cu zâmbetul pe buze. Lucrurile au reintrat în normal.