Avantaj… copil

Copil beat bea bereDumincă seara. Ora 20. Ultimele cumpărături pentru o nouă săptămână de muncă şi un singur magazin deschis la parterul unui bloc. Nu aveam multe de luat. Deşi iniţial descurajat de coada de 8-9 oameni, m-am aşezat liniştit la rând şi am aşteptat. Şi am aşteptat. Şi am aşteptat.

Cine nu a cumpărat niciodată de la un magazin mic de cartier nu ştie cu câtă atenţie este tratat clientul. Toate mişcările au o anumită naturaleţe de om foarte atent la fiecare mişcare: se pune încet marfa în sacoşă, se aruncă zâmbete încurajatoare,  se schimbă marfa, se scrie pe caiet…. nimeni nu se grăbeşte. În afară de mine. Mai ales duminica la ora 20.

După un sfert de oră în faţa mea se mai află doar un domn. Vrea o pungă de ficat de porc de 400 grame… că aşa spune reţeta. Degeaba îi explică vânzătoarea că pungile cu ficat au toate jumatate de kilogram, omul e Toma Necredinciosul şi până nu vede 3 pungi cântărite sub onchii lui nu se dă bătut. Urmează apoi restul ingredientelor din reţetă: 300 grame de telemea, 300 grame de kaizer, un bulion mic („Nu pastă de tomate!”), 3 cepe şi 1 legatură de pătrunjel. Are cineva idee ce reţetă o fi făcând?

Când am crezut că terminat, domnul abia a început. Vrea să-şi încarce şi telefonul cu 5 Euro…. dar există un mic impediment. Nu-şi ştie numărul de telefon. După câteva minute de căutat în agenda telefonică şi vreo zece de „Staţi puţin că-l am aici.” îi vine ideea salvatoare de a suna acasă la soţie să o întrebe ce număr de telefon are el. Bineînţeles că era îmbufnat şi a repezit-o puţin pe nevastă.

După ritualul pusului produselor în sacoşe, am tras aer în piept pregătindu-mă de cumpărături. Degeaba. Nu a făcut 2 paşi şi domnul s-a întors: „Aaaa… şi un pachet de foi de plăcintă.” După încă 2-3 minute, timp în care vânzătoarea a ieşit de după tejghea, a mutat vreo două lăzi cu ceapă şi cartofi ca să ajungă la frigider, a  venit şi rândul meu. Am apucat să spun „Bună sea…..” când din spatele meu o doamnă cu un copil în brate m-a rugat frumos cu o îmbrânceală de umăr drept, dublată de o lovitură de cot şi un picior de copil pe degetele mîinii stîngi să o las pe ea să cumpere, că e coadă mare şi e cu copilul în braţe.

Cu gândul la cumpărăturile făcute de domnul de mai sus şi încercând sa-mi imaginez cum arată plăcinta cu 400 de grame de ficat de porc, 300 de grame de telemea, 300 de grame de kaizer, un bulion mic („Nu pastă de tomate!”), 3 cepe şi o legătură de pătrunjel, îi îngădui mamei cu copil în braţe să-şi facă cumpărăturile. Îmi imaginam că nu o să dureze mult să cumpere un litru de lapte, bomboane, biscuiţi, gumă Turbo, Chupa Chups… când o aud: „Doo pachete de Gulaz, unu cu trandafir şi unu’ vezi să fie mentolat … că-l supără pe ăsta micu. Şi o sticlă de votcă Staaa….linskaia. Mersi.”

Mă uitam cu milă la biata femeie. Ce ghinion pe ea să aibă un copil beţiv căruia nu-i priesc decât ţigările mentolate şi nu-i plac dulciurile, mai ales că bietul copil nici nu întinsese mânuţa după nişte jeleuri tip râmă ce zăceau nemişcate într-un borcan de pe tejghea. Mă gândeam să-i spun vânzătoarei că-i plătesc eu 2-3 râme pentru copil, dar bănuiesc că biata mamă era un client cunoscut că vânzătoarea i-a umplut mâna copilului cu jeleuri… din partea magazinului. Şi când să plece, biata mamă se uită în sacoşă să verifice marfa, după care o întreabă îmbufnată pe vânzătoare: „Da’ de-o kilă nu ai?”.