Nu mai ştiu nimic. Nu ajut pe nimeni.

Acum câţiva ani am avut o colegă de servici total neştiutoare în ale calculatorului. Venea dintr-un domeniu în care se folosea doar casa de marcat. Aş putea spune că i-am predat abecedarul calculatorului, pornind de la butonul de start, trecând prin managementul de fişiere, internet, Outlook, Word, Excel şi terminând cu shut down. A venit total neştiutoare şi a plecat destul de învăţată în ale calculatorului încât să se descurce foarte bine într-un post similar sau chiar mai bun. A plecat din motive care nu mă privesc pe mine. Nu m-a interesat unde, nu am întrebat şi nu am vrut să ştiu.

Asta până anul trecut când îmi făceam cumpărăturile într-un supermarket. Când am ajuns la casa am avut „surpriza” să o văd. Revenise la casa de marcat. Nu mi-a mulţumit niciodată pentru ajutorul dat, aşa că nu mă aşteptam la nimic, însă în niciun caz nu mă aşteptam să „nu mă vadă”.

Bineînţeles că nu era prima dată când am ajutat pe cineva. Am ajutat pentru că şi eu la rândul meu am fost ajutat. Nu am cerut în schimbul ajutorului meu nici mulţumiri, nici recunoştinţă şi nici bani. Am cerut bun simţ. Şi de la întâmplarea cu fosta colegă de servici m-am gândit că ar fi mai bine să nu mai ştiu nimic. Să nu mai ajut pe nimeni.