Mi-e frică să mai merg la cumpărături

Ca orice „român care se respectă” merg destul de des la cumpărături. Am fost la cumpărături şi de sărbătorile ce au trecut şi am simţit din plin bucuria de a ajunge acasă. Niciodată în viaţa mea nu am simţit mai multă bucurie în suflet că sunt acaasăăă, nici măcar după cele mai aglomerate zile de servici. De ce? Din cauza casierilor din Carfuuur. Au reuşit oamenii ăia să bage o frică în mine, încât în mometul în care ajungeam acasă primul lucru pe care-l făceam era să mă uit pe vizor să fiu sigur că nu m-au urmărit. Eram mai agitat ca atunci când eram în clasa a 5-a şi mă fugăreau „golanii”de-a 8-a să mă bată şi să-mi fure guma Turbo.

Noaptea alergam prin pat şi mă trezeam frânt de oboseală, având mereu acelaşi vis: o tribună plină de casieri Carfuur mă urmăreau ca să mă ducă spre „o viaţă mai bună”.  Oameni mai prost dispuşi cacasierii din Carfuuur nu am văzut de foarte mult timp. Comentau şi certau aproape orice client care avea curajul să deschidă gura, mai ceva decât doamnele de la poştă, doamne care sunt considerate a fi pe locul I în ceea ce priveşte acreala şi proasta dispoziţie a unui om.

Dar, ca să fiu corect până la capăt, adevărul este că şi eu am cam căutat-o cu lumânarea. Văzând că este atâta lume în magazin şi că am stat la coadă aproape jumătate de oră am avut nesimţita proastă inspiraţie de a avea tupeul  să întreb câte bonuri de masă trebuie să dau şi câte bonuri cadou. Răspunsul? Dacă nu poţi să calculezi  şi singur câte bonuri iţi trebuie, de ce nu plăteşti cu bani?  Crezi că eu sînt apsolvent de matematcă?  După ce îmi cer scuze pentru îndrăzneală şi ajungem la un consens în ceea ce priveşte numărul de bonuri, după ce plec de la casă aud: Toţi proştii primesc tichete de masă în ziua de azi. Data viitoare  îi dau cu bonurile  de cap. Dumneavoastră tot cu bonuri?