Costineşti – pe litoralul Mării Negre (1)

După deziluzia numită Transalpina, am plecat spre mare. Pot doar să spun că drumul de la Obârşia Lotrului spre Voineasa şi chiar câţiva kilometri după aceea a fost mult mai frumos decât şoseaua „cea mai înaltă şi frumoasă”, pădurea fiind mult mai deasă, atât de deasă încât nici nu ştii că mergi pe malul lacului Vidra. Dar în momentul în care vezi peisajul… este pur şi simplu frumos. Fiindcă tot am pomenit de Obârşia Lotrului, să nu cumva să vă vină prin minte să vă cazaţi acolo, să luaţi o căsuţă sau să staţi cu cortul. De ce? Iată câteva motive:

  • totul e atât de vechi încât te miri cum de mai stau căsuţele în picioare, cum de mai fac faţă uşile vântului
  • la căsuţe nu este grup sanitar sau apă curentă, nici acolo unde scrie „Spălător”, dar… ai râul atât de aproape 😀
  • dacă nu ai conservele la tine şi vrei să mănânci ceva la terasă trebuie să te înarmezi cu multă răbdare până ce îţi este adusă mâncarea şi cu mult sânge rece după aceea
  • dacă ai cortul cu tine şi ai îndrăzneala să vrei să adormi mai devreme de ora 22.00, muncitorii cazaţi acolo îţi vor „atrage atenţia” că ei încă nu au adormit şi că încă sunt la partea cu băgat, scos şi dus în diverse părţi anatomice
  • dacă ai nesimţirea să vrei să dormi mai târziu de 6.30, aceeaşi muncitori dau trezirea cu un plăcut şi muzical „Scoală băga-mi-aş…. Treci la muncă.”
  • grupul sanitar îţi va fi prezentat ceva de genul „Puteţi să faceţi duş oricând doriţi deoarece avem două cabine de duş!”…. doar că personalul de acolo uită să specifice că acele cabine de duş nu au perdea şi că singurul WC ce poate fi folosit de clienţi este în aceeaşi încăpere cu duşurile. Bănuiesc că nu mai este nevoie să specific că acolo vin şi clienţii de la terasă, iar uşa nu are cheie
  • praf, gălăgie, şantier şi multe altele

Acum că am terminat cu această prezentare să ne continuăm drumul spre mare mergând pe autostradă de la Piteşti şi până la Bucureşti, constant cu 130 km/h. Am ajuns foarte repede la Bucureşti ş GPS-ul a vrut să ne ducă prin centrul capitalei. I-am spus „NU” şi am urmat indicatorul care spunea că ne scoate la şoseaua de centură. Mare prostie. Dar… dacă ne-am luat în piept cu GPS-ul aşa ne trebuie. Am făcut mai bine de 1 oră pe centură însă am văzut „bazarul de centură”…  adidaşi, parfumuri, haine de piele, tricouri, cămăşi, jocuri pentru copii, lanţuri din aur, tot ce vrei şi ce nu vrei… trebuie doar să ai deschis geamul la maşină şi te rezolvă băieţii.

Într-un final am reuşit să ajungem pe Autostrada Soarelui…. şanţuri în mijlocul drumului, gropi cât cuprinde, tranşee în comparaţie cu autostrada anterioară…. încât nu puteam merge cu mai mult de 80 km/h. Şi asta timp de 20-30 min. Ne bătea găndul să părăsim autostrada şi… când era cât pe ce să o facem… asfaltul ne-a adus aminte că aparţine unei autostrăzi noi şi ne-a invitat să accelerăm până  la 130 km/h. Şi am mers aşa până la zona de taxare şi de acolo cu 80… că încă se lucrează. Dacă în vestul ţării şi pe autostradă de la Piteşti la Bucureşti nu am auzit nicium claxon, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Autostrada Soarelui, mai ales în zona de restricţie a vitezei.

Am părăsind autostrada urmând indicatorul de Varna şi am băgat GPS-ul în ceaţă. Nu mai ştia pe unde se află. Dacă ar fi ştiut şi cuvinte obscene cred că m-ar fi înjurat că-l duc pe arătură. Aşa că l-am închis. Nu după mult timp am ajuns la destinaţia noastră călduroasă: Costineşti. O staţiune pe care ultima dată am vazut-o în 2001. Despre ce a fost acolo…. data viitoare.