Manea în 4 acte

Ieri, fiind foarte cald, am plecat cu soţia să ne căutăm răcoarea într-un loc liniştit, cu multă verdeaţă 😀 .După ce timp de 1 oră am umblat prin păduri, prin locuri special amenajate pentru grătar, am găsit locul potrivit acolo unde ne aşteptam cel mai puţin. Să fim înţeleşi de la bun început, noi nu aveam de gând să producem fum şi miros de mici sau carne. Doream doar să nu ne coacem de căldură.

În toate locurile „special amenajate” răsuna dis-de-dimineaţă o muzică „bună”, se auzeau cuvinte de dragoste („Iar ai uitat să pui berea la rece, fa proasto!”), iar printre mormanele de gunoaie copii se jucau frumos cu praştia, trăgând cu pietre în cele câteva păsări naive care se apropiau prea mult.

Am găsit locul liniştit sub un copac. Ne-am uitat cu atenţie la oameni înainte să ne aşezăm pătura… un cuplu cu un copil mic, de câteva luni, o familie de pensionari cu o Dacie veche şi undeva departe, la 100m un grup de tineri care au aprins un foc de tabără la umbra unui copac iar muzica dată tare ne anunţa că „Ploua infernal”. Am decis că nu ne deranjează muzica lor, aşa că ne-am aşezat păturica, ne-am scos ziarele şi apa şi am început să ne relaxăm.

Primul semn al dezastrului

După jumătate de oră cuplul cu copilul s-a urcat în maşină şi a plecat.

Al doilea semn al dezaatrului

După 5 minute în locul lor a oprit o maşină din care a coborât un „domn” în pielea goală care o certa pe soţia lui că a uitat ţuica acasă: „Cum să uiţi tu ţuica acasă? Păi şi noi aici ce facem? Ce bem? Apă!?”. Tot din aceeaşi maşină au mai coborât un tânăr îmbrăcat în tricou fără mâneci, un copil şi încă o femeie. Când i-am văzut, din instinct ne-am uitat după un alt loc… degeaba. Nu mai era.

Noii noştri vecini păreau liniştiţi şi chiar aveam mustrări de conştiinţă că am gândit urât despre ei. Şi-au scos scăunelele din maşină, măsuţa de picnic şi stăteau liniştiţi vorbind încet. Domnul în vârstă părea că s-a calmat şi că acceptă lipsa ţuicii fără scandal.

Al treilea semn al dezastrului

În timp ce citeam ziarul ceva mi-a atras atenţia…. un fulger, o lumină puternică. Tânărul, care dispăruse o bună bucată de timp, ţinea triumfător deasupra capului o toporişcă. Fără să apuc să mă dezmeticesc şi să-mi dau seama ce se întâmplă a început…

Dezastrul

Bărbatul în vârstă a montat cu mare precizie şi cu o viteză uimitoare, „o frumuseţe” de grătar, femeile au scos un lighean cu „de-ale gurii” iar tânărul a dat dovadă de o dexteritate uimitoare şi cât ai spune „mic” a şi tăiat 2 crengi dintr-un copac în urletele de bucurie ale copilului că are un tată aşa viteaz! Cât timp mi-am revenit din şocul produs de viteza cu care se mişcau,  au şi făcut focul şi a început să miroasă a plastic ars (au pus pe foc caserolele de la mici). Apoi a început să miroase a mici şi carne. După ce şi-au pus burţile la cale în hohote de râs s-a auzit mai întâi timid o muzică populară. Nu-i aşa de rău, mi-am zis eu, doar că muzica populară s-a transformat în etno şi apoi inevitabil în manele, „că tare-i place lu’ aia mică”.

Cam asta a pus punct la toate şi cum se făcuse destul de târziu am plecat spre casă. Până data viitoare… aşteptăm răcoarea.