Petrică

„Săru’ mâna doamna directoare!” împreună cu o plecăciune scurtă şi la câteva secunde după se aude: „Luate-ar dracu’  cu tot neamul tău!” şi o mână dusă la o anume zonă a corpului acoperită de pantaloni, pentru a sublinia urările . După câteva minute… „Să trăiţi dom’ director, weekend plăcut!”… apoi „Morţii măti de lingău”… „Toate cele bune dom’ director. Poftă bună.” urmat de un „Mânca-mi-ai…”.

El este portarul. Primul şi ultimul om din firmă pe care-l vezi la venire şi plecare.  Cu siguranţă el este cel mai bine informat om din toată firma. Este peste femeia de servici la acest capitol. El ştie tot ce mişcă, cine este bolnav, cine ce a făcut şi ştie şi ce vânzări sunt, probleme la încasat banii şi multe, multe altele. Eu nu am avut niciodată probleme, nici cu portarul şi nici cu femeia de servici (cu excepţia femeii de servici care mă fugărea că fumam în baie, la liceu… dar asta nu se pune).

Au mai fost şi alţi portari, vreo 10 de când lucrez eu, dar Petrică-i întrece pe toţi. Pentru el toţi sunt „directori”. Nu contează că eşti electrician, contabil, casier sau avocat. El când te vede îţi spune „director” sau „directoare”. Eu nu sunt director. Eu şi încă câteva persoane nu avem funcţie. Eu sunt ori „Domnu'” simplu, ori „Domnu’ Ştefan”, dar niciodată director.

M-am întrebat de multe ori de ce nu sunt şi eu director, de ce nu am şi eu funcţie de conducere. Că doar nu-i făcusem nimic. M-am purtat tot timpul bine cu el, i-am dat cafea de multe ori, când fumam îi dădeam ţigări, îmi deschid uşa singur, nu-l claxonez niciodată să-mi deschidă poarta şi l-am salutat tot timpul. Asta până alatăieri. Atunci am înţeles.