La frizerie… o altă frizerie

Venise timpul să mă tund. Cu frizeriţa din postarea de anul trecut am terminat-o, aşa că nu am mai fost la ea. M-am dus la frizeria mea şi la frizerul meu! Am plecat de acasă bucuros, cu un zâmbet larg pe faţă (o fi fost şi din cauza frigului), zâmbet care mi-a dispărut de cum am intrat în frizerie…. frizerul meu era ocupat şi mai avea încă un om care aştepta! S-a uitat la mine şi-a zâmbit: „Trebuie să mai aşteptaţi vreo oră şi jumătate… După domnul mai am pe cineva programat.”

Bineînţeles că m-am enervat. De-al dracu’ am ales să mă tundă celălalt frizer care are scaun lângă al lui (frizeriţe nu mai las să se atingă de părul meu) . M-am aşezat zâmbitor pe scaun, frizerul meu zâmbea şi el, iar frizerul cel nou râdea de-a binelea. Am spus că o fi bucuros de clienţi (deşi cred că are mai mulţi clienţi decât frizerul meu, pentru că el tunde şi femei). După ce mi-a spus „Bună ziua dragul meu domn. Cum preferaţi să fiţi tuns azi?” am început să am o bănuială de ce zâmbea frizerul meu…. În timp ce eram tuns, bănuiala a devenit jumătate de realitate… frizerului cel nou nu-i place pe strada principală, el preferă aleile înguste dintre blocuri . M-a mângâiat în jumătate de oră pe cap, cât nu am fost mângâiat în toată copilăria mea! Şi după fiecare mângâiere mă întreba:  „E bine aşa?”.

Abia am aşteptat să mă ridic de pe scaun. Nu neapărat datorită mângâierilor, cât datorită faptului că mă simţeam urmărit de frizerul meu. Parcă-l vedeam cum râde pe sub mustaţă şi spune „Nu ai vrut să aştepţi, nu? Atunci taci şi îndură”. În momentul în care totul s-a terminat, m-am comportat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic ciudat, i-am mulţumit frizerului cel nou, l-am salutat şi am plecat cu un mers hotărât spre uşă. La ieşire l-am salutat şi pe frizerul meu, aşa… ca şi cum uitasem de el.

Acum, când mă uit în oglindă îmi dau seama că frizerul cel tânăr chiar… e bun…. ştie meserie…. m-a tuns fără cusur.