Părintele cu Boteaza

Vine! Vineeee! Părintele cu Boboteaazaaaa!„… bătăi în uşă… sonerii…. Când se auzeau, toată lumea ştia ce are de făcut: bătrânii de după uşa întredeschisă numărau pentru ultima dată banii ce trebuiau daţi preotului, dascălului şi băiatului cu calendarele, femeile mai verificau încă o dată dacă e curat în casă „ca nu cumva să se facă de ruşine la Părintele” iar cei din familie se aşezau frumos, în rând şi aşteptau…

Cei care nu voiau să primească popa, din motive doar de ei ştiute („să se uite ăsta prin casă pe la mine să aibă ce bârfi!?„) se apropiau tiptil de uşă să se uite pe vizor şi să tragă cu urechea la ce spune preotul când trece pe lângă uşa lor. Erau unii ce aveau o plăcere sadică de a se uita pe vizor „în ochii popii”, dar fără să-i deschidă. După aceasta nu mai ieşeau afară din casă câteva ore bune, „ca nu cumva să se întâlnească cu popa”, de parcă preotul nu avea altă ocupaţie decât să-i urmărească pe ei.

Astăzi lucrurile s-au simplificat pentru cei din urmă: la uşa de la intrare în scară se lipeşte un anunţ ce începe cu „Iubiţi credincioşi” şi se anunţă ziua şi orele între care părintele va trece. Cei ce nu vor să deschidă ştiu că „trebuie să fie plecaţi de acasă” între 4 şi 6 seara că vine popa: nu dau televizorul tare, nu aprind lumina, opresc soneria etc şi treaba-i rezolvată.

Pentru cei care primesc Părintele cu Boboteaza rămâne mereu o întrebare, indiferent de modalitatea în care se vesteşte sosirea lui: „Oare câţi or fi? Preotul, dascălul, băiatul cu calendarele… oare vine şi celălalt dascăl?” şi pentru siguranţă, pun în buzunarul din stânga bani „în caz că vine şi celălalt dascăl„, iar în cel din dreapta „în caz că vine şi fiul preotului„.

În Iordan botezându-te Tu, Doamne...”