Dă-i un claxon!

Acum câteva zile stăteam la semafor, liniştit, ascultam Radio România Cultural şi turam motorul Loganului 1.4 pe benzină gândindu-mă că poate apuc să trec şi eu de intersecţie înainte să se facă roşu din nou, când deodată… să-mi îngheţe piciorul pe pedală… în spatele meu se aude un claxon de am spus că e cutremur! Tot plasticul maşinii s-a crăpat, torpedoul s-a deschis şi bălăngănea aiurea, chederul de la parbriz mi-a căzut instantaneu, încuietorile la uşi s-au blocat … Am crezut că în spatele meu era o gaşcă de tiruri sau că am nimerit la o intersecţie cu pista de avioane. Cu greu îmi fac curaj să mă uit în oglindă… un Matiz roşu cu un geam spart, un cetăţean român mai bruneţel în interior (pun pariu că purta şi maiou cu găurele) se hlizea cu dinţii de aur până la urechi şi se uita la nişte eleve de clasa a VIII-a ce se pregăteau să treacă strada, iar degetul îi era înţepenit pe claxon.

Pentru cei care nu au maşină sau nu ştiu care este cel mai important element al maşinii, vă spun o singură dată: claxonul. Claxonul este esenţial atunci când ieşi cu maşina la plimbare. Unii fraieri îl folosesc pentru a atenţiona pietonii la trecere, îl folosesc pentru a atrage atenţia şoferilor în intersecţii sau pentru a atenţiona câinii maidanezi. Adevăratul scop pentru care maşinile sunt dotate cu claxoane este cel ştiut de toţi cocalarii din România: agăţatul piţipoancelor. Cu ce se poate mândri cel mai mult un cocalar, un meltean, un manelist de neam prost decât cu claxonul cel mai mare şi mai puternic. Nu contează maşina, claxonul e mai important. De fapt nu contează dacă ai maşină, claxon să fie. Fără claxon condusul maşinii ar fi foarte plictisitor, ar trebui să fluieri, să ţipi, să spargi baloane ca să te faci atent. De ce credeţi voi că tiriştii sunt cei mai respectaţi în trafic? Aţi ghicit, din cauza claxonului.

Ar trebui făcut un fel de cod morse simplificat al claxoanelor (nu se poate folosi codul morse pentru că artrebui să-l înveţe o anumită categorie de oameni a căror creier a intrat în putrefacţie). În trafic nu se foloseşte decât două tipuri de claxonare: un claxon scurt ce înseamnă „Atenţie!” şi un claxon scurt urmat de unul lung ce înseamnă „Boule, du-te-n măta.” Atât. Restul tipurilor de claxonare este pentru cu totul altceva, de aceea ar trebui ca încă din cei 7 ani de acasă copii să înveţe Codul Claxonului (două claxoane scurte îneamnă ceva, trei claxoane scurte însemnă altceva, un claxon lung între două scurte.. altceva… şi tot aşa). Dacă tipurile de claxonare ar deveni un STAS ştiut de toţi, multora dintre şoferi nu le-ar mai cădea inima sub pedale atunci când se aud claxoane pe stradă, indiferent cât de mari şi puternice sunt acestea.