Piatra Craiului

Rămăsesem dator cu partea a doua a concediului din august. După soarele deltei Dunării şi un drum de 8 ore cu maşina (cu oprire la vulcanii noroioşi) am ajuns în Zărneşti. Aveam nişte gânduri negre legate de drumul de la Zărneşti la Plaiu Foii, dar spre surprinderea mea şi a celor din maşină s-a dovedit mai bun ca acum 5 ani. Cu toate astea am făcut mai bine de jumătate de oră pe cei 12 km de drum.

La Plaiu Foii nu am văzut nimic schimbat faţă de ultima dată când am fost acolo, cu excepţia preţurilor foarte nesimţite: 2 litri de bere 10 lei, o ciocolată Poiana 4,5 Lei, o franzelă 4 lei, o jumătate de Fanta 5 lei, un duş 5 lei şi multe altele la fel de mari, de parcă le-ar fi adus cu avionul şi nu cu maşina de 12 km. Preţurile erau mai mari ca la Sf. Gheorghe (şi acolo marfa era adusă cu vaporul din Tulcea).

În rest, natură, munte frumos şi înalt, am avut noroc de-o vreme bună fără manelşti, am mers cu ATV-ul (80 lei / oră), mâncarea la restaurant foarte bună (la prima vedere pare scumpă, însă porţiile sunt foarte mari). Ciobanii din zonă sunt din ce în ce mai proşti, vin la bar la băut cu noaptea-n cap şi apoi nu mai apuci să scapi de ei. Oile, proaste ca de obicei, vin după cioban şi… înmiresmează natura cu produsele lor.

Datorită bătrâneţii şi genunchiului care a început să-şi facă de cap, anul acesta am ajuns doar până pe vârful Padina Popii şi apoi fuguţa la cabana Curmătura, de acolo repejor până la cabana Gura Râului în Zărneşti, de unde am fost luaţi cu maşina. La Curmătura am revăzut banca din sala de mese pe care am dormit acum 5 ani, preţurile mai mici decât în Plaiu Foii, lume multă şi atmosferă adevărată de munte.

Cam asta a fost la Plaiu Foii – Piatra Craiului. Despre restul drumului… într-o altă postare.