Răspunsuri la căutări (2)

Continui seria de răspunsuri la căutările de pe Google, de data aceasta într-o notă ceva mai optimistă şi mai nefolositoare 🙂 .

1. „măcar ai o maşină frumoasă, măcar ai o fată frumoasă recalamă” – e foarte obositor să scrii atât de multe cuvinte la căutarea pe Google. Dacă ai cont pe Gmail şi eşti autentificat în momentul căutării ai să vezi că în timp ce tastezi îţi apar şi rezultatele. Ar fi mult mai simplu aşa şi ai să afli că este vorba de reclama la Renault Clio.

2. „imagini cu pereţi de holuri văruiţi simplu” – din păcate eu nu sunt specialist în văruit holuri dar dacă doreşti pot să-ţi spun unde găseşti nişte „meseriaşi” în ale văruitului… cel puţin 3 ani cred ca vei sta cu casa întoarsă pe dos… Şi ar mai fi un impediment: ei văruiesc doar cu model tridimensional făcut cu ipsos în urma „reparaţiilor” de îndreptare a pereţilor.

3. „lăsat de fumat” – sunt multe căutări despre lăsatul de fumat şi am primit şi multe cereri atât pe Facebook cât şi pe email să-mi împărtăşesc tehnicile mele de lăsat de fumat. În curând va fi şi asta. Doar să-mi pun gândurile în ordine şi voi începe.

4. „wallpaper femei” – sincer nu ştiu unde poţi găsi aşa ceva dar nu ar fi rău să-i rogi pe oamenii de la wallpaper4god.wordpress.com poate te ajută ei cu ceva „dumnezeiesc” (te-ai prins, nu?)