Spovedania

La fel ca majoritatea creştinilor înainte de Crăciun şi Paşte, postesc şi eu câteva zile şi apoi mă duc la spovedit şi împărtăşit. Nici în acest an nu am făcut excepţie. Nu am să vă povestesc ce am vorbit cu preotul (deşi ştiţi cu toţii cam care sunt discuţiile) ci am să vă destăinui 2 tehnici de a te băga în faţă la spovedit şi una la împărtăşit.

Am intrat cu soţia în biserică şi ne orientam şi noi în mulţimea de oameni. Până să ochim coada pentru spovedit se deschide uşa în spatele nostru şi intră o doamnă. Noi ne aşezăm la rând, doamna nu. Cum stăteam şi aşteptam la rând să ne spunem păcatele, zărim ceva rostogolindu-se pe jos. Era doamna de mai înainte. Zurrrrrr! Zurrrrr! Când într-un capăt de biserică… când în celălalt. Şi toate astea rostogolindu-se. Am crezut că i-o fi rău femeii de se rostogoleşte aşa. Mă gândeam să mă duc să o opresc, să o ajut într-ul fel când… deodată se opreşte şi o şi văd în genunchi în faţa preotului. Cum a avut timp să observe că persoana care era înainte acolo s-a ridicat… nu ştiu. Nu ştiu ce i-a spus preotul la spovedit dar după ce a terminat de vorbit cu el nu s-a mai rostogolit. S-a ridat zâmbitoare, şi-a cumpărat o lumânare şi s-a aşezat la coadă la împărtăşit.

Eu cu soţia eram tot la coadă. Mai aveam o persoană în faţă şi venea rândul nostru. Pe uşă intră o bătrânică care „se orientează” şi ea în biserică şi începe să pupe icoanele. Preotul era în stânga, iar bătrânica a început să pupe icoanele din dreapta. Inevitabilul s-a produs în scurt timp: preotul şi bătrânica s-au întâlnit! Şi fiindcă tot s-au întâlnit.. de ce să nu profite de ocazie ca să se spovedească. E adevărat că de tehnica acestei persoane m-am prins când am văzut că insista cu pupatul la o icoană de parcă voia să-i roadă rama şi când s-a întors din drum la un moment dat şi a început să pupe icoanele pe care deja le pupase cu ceva timp în urmă.

Am ajuns şi noi la spovedit şi apoi ne-am cumpărat lumânări să ne împărtăşim.

Doamna de mai sus, cea cu rostogolitul, era şi ea la coadă. Cu vreo 15-20 de persoane înaintea noastră. Când apare preotul cu împărtăşania, doamna se duce foarte normal să-şi aprindă lumânarea de la candela din faţa altarului şi… rămâne acolo! Un pas mai la dreapta, îşi pune ştergarul sub bărbie deschide gura şi gata. Acum poate să vină Paştele că este cu sufletul curat. S-a spovedit şi s-a împărtăşit.

A venit şi rândul nostru, ne-am împărtăşit şi iertători faţă de cei care s-au băgat în faţă, am plecat acasă cu sufletele mai uşoare ca niciodată. Cu toate astea de câteva zile au apărut câteva întrebări: de ce vin oamenii ăştia la biserică să se bage în faţă? oare persoanele alea două au spus la spovedanie că s-au băgat în faţă? oare sufletele lor au fost mai bine curăţate decât al meu sau al soţiei dacă s-au spovedit / împărtăşit înaintea noastră?