În tramvai

De ceva vreme, dimineaţa merg la servici cu tramvaiul. Seara vin acasă pe jos (dacă nu plouă). Mai fac şi eu mişcare, mai (re)cunosc oraşul, poate mai dau jos măcar câteva sute grame din „pufoşenia” depusă pe ici, pe colo, după ce m-am lăsat de fumat. Apropos de lăsatul de fumat, să ştiţi că nu m-am îngrăşat decât 2-3 kg. Atât. În schimb… am devenit „moale şi pufos” (nu vă gândiţi la prostii, nu m-am dat cu Cocolino).

Revenind la tramvai, de mai bine de 5 ani nu am mai pus piciorul într-un mijloc de transport în comun, uitasem până şi cum este să te fereşti de hoţii de buzunare. În fine, nu asta vreau să spun. De vreo două săptămâni apuc să prind tramvaiul de la 7.30. Tramvaiul de la 7.30 este compus întotdeauna din 2 vagoane, iar eu urc în al doilea vagon. Când l-a văzut prima dată am crezut că este o întâmplare. Luni, marţi, miercuri şi azi l-am văzut din nou (joi am fost cu maşina şi l-am ratat). Cred că urcă de la capăt deoarece ocupă mereu acelaşi loc.  Se uită în jur cu o privire nedumerită şi oftează: „Of, ce tare mai vorbesc oamenii în ziua de azi!” sau „Ce vă înghesuiţi aşa că este loc pentru toată lumea.”.Are părul blond, costum şi pantofi negri ce stralucesc (alt motiv pentru care cred că se urca de la capăt; nu are pantofii prăfuiţi). Costumul pare a fi destul de vechi, parcă nu ar fi al lui ci a unui frate. Ochii îi strălucesc de bucurie, dar parcă ascunde şi o tristeţe, parcă are o supărare.

În afară de comentariile / oftaturile lui este tăcut. Azi însă un domn l-a supărat. Avea o sacoşă în mână care se bălăngănea şi-l lovea peste mână. Am văzut cum se uita la el gata să-i spună ceva. Apoi la o curbă sacoşa l-a lovit mai tare peste mână şi nu a mai putut. „Vă rog frumos să vă tineţi sacoşa. Nu vedeţi că mă greşiţi?” „Da acasă ce ai de făcut, nesimţitule? I-auzi cum vorbeşte cu mine”, spuse domnul cu sacoşa. „Eu după-amiaza când ies de la şcoală mă duc la câmp, seara o ajut pe mama pe lângă casă până noaptea târziu. Când să-mi fac lecţiile? Dimineaţa mă trezesc la 5 şi învăţ, apoi duc vaca, vin acasă şi mă spăl, mă îmbrac şi plec la şscoală. Doar în tramvai am timp să-mi fac temele.”, spuse băieţelul de 10-11 ani şi se întoarce spre caietul de dictando întins frumos pe „măsuţa” dintre scaune, pune din nou sugativa pe caiet şi continuă să scrie cu atenţie să nu facă „porcuşori”.