Viaţa bate filmul. Lucian Bute bate tot.

Am văzut aseară meciul lui Lucian Bute.Aşa, şi ce-i cu asta? o să pună unii. Mii de români au vazut meciul.

Corect dar eu am vazut două meciuri de box săptămâna asta. Primul meci, care era în reluare, dar cei de la B1TV au uitat să şteargă „DIRECT” o bună bucată de timp, a fost cel dintre Lucian Bute şi Jesse Brinkley. Impresia lăsată mie de Lucian Bute în acest meci a fost una tipic românească: „să nu mă consum prea tare că oricum îl bat”.

Fiind un ignorant al meciurilor de box, până acum nu am văzut niciun meci de box cap-coadă, mă aşteptam să văd „o bătaie ca în filme”: cade unul plin de sânge la podea, se ridică atunci când îşi vede prietena / soţia / mama şi îşi bate adversarul ca pe hoţii de cai.

Bineînţeles că nu este aşa. Drept dovadă stă şi meciul de box de aseară dintre Vitali Klitschko şi cubanezul Solis, meci de box în care Solis s-a accidentat singur. Totuşi eu cred că dacă nu se accidenta singur, Solis era victimă sigură. Şi-a dat seama de asta şi atunci s-a dat lovit.

Eram curios să văd cum se va bate Lucian Bute cu Brian Magee, mai ales că văzusem poze cu acesta din urmă şi era cam de acelaşi gabarit cu Bute. Totul a decurs asemănător ca  în meciul cu americanul Brinkley: „să nu mă consum prea mult şi-l prind la cotitură”.  Şi l-a prins la cotitură.

Mi-am dat seama că de fapt asta-i tactica lui Bute. Îl lasă pe adversar să se agite, să dea din mâini şi din picioare până ce-şi consumă destul din energie, îi dă una-două lovituri „uşoare” la ficat iar apoi îl trimite la podea. Poate că nu este atât de spectaculos precum a fost la Doroftei (plin de sânge şi cu faţa toată tumefiată) însă e mult mai sigur şi mai sănătos.

Dacă s-ar folosi într-un film tactica lui Lucian Bute cu siguranţă că acel film ar fi un fiasco total. Dar…viaţa bate filmul. Lucian Bute bate tot.