Azi dimineaţă la biserică… lume multa şi tăcută, vorbit în şoaptă, cruci, rugăciuni şi pupat de icoane când… deodată se aude o sonerie de telefon mobil şi pe stăpânul telefonului răspunzând: “Ce vrei coa…?” Băiatul, îşi dă seama unde se află şi iese în fugă afară. Toată lumea îl aude cum vorbeşte la telefon lângă uşa bisericii: “Uăi prostule, da’ tu mă suni când sunt la biserică? Da’ chiar eşti prost, în plua mea.”
Această întâmplare mi-a adus aminte de altele două, în care personajele principale au fost doi “băieţi” cu cămaşă cu guler înalt şi sacou cu mânecile suflecate şi bineînţeles… telefoanele lor mobile. Telefoane mobile care sunt foarte utile atunci când vrei să comunici uşor, să faci impresie, să arăţi cât de tare eşti sau … să te faci de cacao.
Băiatul numărul 1: în momentul în care a intrat în birou îmi venea să deschid geamul. Mirosea a parfum, de parcă îşi vărsase toată sticla în cap. Vorbea însoţindu-se de gesturi forte largi, şi-a aruncat cu sictir iPhone-ul pe birou, nu şi-a dat ochelarii jos de la ochi şi s-a aşezat pe scaun ca şi cum asta l-ar deranja. Ne-a măsurat pe toţi din birou, întorcând capul după fiecare, apoi a spus de ce are el nevoie, şi că preţul dat de noi este prea mare, că el îşi aduce din Germania la un preţ mult mai mic şi că în toată Europa nu a găsit mârlănie mai mare decât în România. Pe când începea să exemplifice mârlănia din România i-a sunat telefonul. S-a facut roşu la faţă, s-a uitat din nou la noi toţi, s-a ridicat de pe scaun, a plecat şi nu l-am mai văzut. Melodia lui de pe telefon era o manea.
Băiatul numărul 2 purta un costum alb cu pantofi negri, pantofi ce se asortau cu părul şi cu tenul. Avea cămaşa nebăgată în pantaloni şi bineînţeles că mânecile de la sacou erau suflecate. Mergea legănat pe stradă, cu ochelarii de soare negri-strălucitori puşi pe cap. Analiza cu atenţie fiecare fată are trecea pe lângă el, o măsura din cap până-n picioare şi apoi o aproba sau o dezaproba dând din cap. Toate acestea în timp ce vorbea la telefon: “Bă’ văru’ da ce fete naşpa sunt în oraşu’ ăsta de căcat. Ieşi pe stradă şi nu vezi decâ…” Nu a terminat bine de spus ce avea de gând, că a călcat pe lângă bordură şi s-a lungit frumos, cât era de mare, exact în faţa unei fete la care se uita. S-a ridicat repede şi a început să înjure, că sunt trotuarele prea înguste, că strada este plină de gropi, că şi-a dat toţi banii pe costum, că şi-a julit pantofii şi poate că a mai spus el şi altele dar eu nu l-am mai auzit că am pufnit în râs când a spus: “Şi-acuma ce mă fac eu? Că am stricat şi telefonul lu’ frate-miu şi ăsta mă omoară din bătaie.”
Deci… dacă undeva scrie “Vă rugăm închideţi telefoanele mobile” ar fi bine să faci cum spune, dacă te duci la o întâlnire şi ai manele pe telefon, pune-l pe vibraţii, iar dacă vrei să faci impresii pe stradă… mai bine foloseşte-ţi ochii să vezi pe unde mergi şi bruma de creier să poţi şă-ţi dai seama când se termină trotuarul. Lasă telefonul pentru oamenii care chiar au nevoie de el.
